Aceiași oameni care au convins Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană cu promisiunea celebră scrisă pe un autobuz susțin acum că revenirea în UE ar costa 750 de milioane de lire sterline pe săptămână. O analiză a calculelor lor arată însă că cifra ignoră banii pe care Londra i-ar primi înapoi de la Bruxelles, dar și pierderile uriașe provocate de Brexit, estimate de economiști la câteva miliarde de lire pe săptămână, scrie The Guardian.
O nouă analiză realizată de câțiva dintre arhitecții campaniei Vote Leave susține că revenirea în Uniunea Europeană ar costa Marea Britanie 750 de milioane de lire sterline pe săptămână. Cum au ajuns la aceste cifre și sunt ele mai credibile decât cele scrise pe autobuzul din 2016?
Ce se ascunde în spatele afirmației Stay Out că revenirea în UE ar costa „750 de milioane de lire pe săptămână”?
Stay Out calculează că revenirea în UE ar costa 750 de milioane de lire pe săptămână, cifră rotunjită în jos de la 756 de milioane.
Grupul de campanie și-a bazat analiza pe propunerea Comisiei Europene pentru bugetul pe termen lung al UE, în valoare de 2.000 de miliarde de euro (1.660 de miliarde de lire) pentru perioada 2028-2034. Campania pornește de la ideea că, dacă Marea Britanie ar reveni în UE, bugetul ar crește, iar Regatul Unit ar contribui proporțional cu dimensiunea și bogăția sa.
Cele 750 de milioane de lire reprezintă o sumă brută. Nu includ fondurile care s-ar întoarce în Marea Britanie, precum subvențiile pentru agricultură și granturile pentru cercetare.
Calculul urmează metoda Vote Leave, campanie mustrată în 2016 de Autoritatea pentru Statistică a Regatului Unit pentru afirmația „înșelătoare” că apartenența la UE costa Marea Britanie 350 de milioane de lire pe săptămână. Acea cifră, afișată pe un autobuz al campaniei, nu ținea cont de rabatul britanic și nici de fondurile europene care ajungeau în Regatul Unit.
Cifra-vedetă a Stay Out pare să repete același truc. Deși documentul cu calculele precizează că cele 750 de milioane sunt o sumă brută, acest lucru nu este clar într-un clip de campanie care va ajunge, probabil, la mult mai mulți oameni.
„750 de milioane de lire pe săptămână: atât ne va cere UE ca să revenim”, susține clipul, plin de muzică amenințătoare și imagini cu străzi în flăcări.
Ce nu se spune?
La fel ca Vote Leave, Stay Out pune accentul pe costul contribuțiilor la bugetul UE și ignoră efectele economice mai largi ale unor relații comerciale mai bune cu cel mai mare partener comercial al Marii Britanii.
John Springford, de la Centre for European Reform (CER), consideră cifra Stay Out „înșelătoare”. Motivul este că se concentrează pe contribuția brută potențială a Regatului Unit la bugetul UE și ignoră atât banii primiți din fondurile europene, cât și pierderile economice generale asociate Brexitului sau câștigurile posibile ale revenirii.
Potrivit calculelor sale, bazate pe două studii diferite despre costul Brexitului, faptul că Regatul Unit se află în afara UE îl costă între 3 și 3,5 miliarde de lire pe săptămână din venitul național. La această sumă se adaugă o pierdere de 1-1,3 miliarde de lire din veniturile fiscale care ar fi putut fi încasate din activitatea economică pierdută.
Este însă corectă cifra de 750 de milioane, judecată strict după propriile criterii?
Un răspuns definitiv este imposibil, dar cifra pare prea mare. Ea se bazează pe mai multe ipoteze: unele rezonabile, altele slabe și unele foarte discutabile.
Calculul presupune că rabatul britanic, reducerea contribuției negociată de Margaret Thatcher în 1984, nu va mai fi acordat. Ipoteza este rezonabilă, pentru că înalți oficiali europeni, cel mai recent fostul negociator pentru Brexit Michel Barnier, au spus același lucru. Totuși, unii contribuitori neți, precum Germania și Țările de Jos, beneficiază în continuare de un rabat, ceea ce arată cât de complicat este, în realitate, bugetul european.
Alte ipoteze pe care se sprijină calculul Stay Out sunt mai îndoielnice. Bugetul UE pe termen lung pentru 2028-2034 este încă în negociere, iar versiunea finală va fi aproape sigur mai mică decât propunerea maximalistă a Comisiei, de 2.000 de miliarde de euro.
Statele UE discută un compromis de 1.620 de miliarde de euro propus de Irlanda, care deține în prezent președinția prin rotație a UE, însă acesta nu a fost acceptat.
Una dintre cele mai discutabile ipoteze ale Stay Out este că Regatul Unit ar fi obligat să ramburseze împrumuturile UE pentru redresarea după pandemie, care vor costa 24 de miliarde de euro pe an începând din 2028. Este vorba despre împrumuturi contractate de UE după ce Marea Britanie părăsise deja Uniunea. Negocierile pentru Brexit au creat un precedent util pentru orice guvern britanic care ar dori să revină în UE: un stat răspunde pentru costurile și beneficiile acumulate cât timp a fost membru. Deși orice negociere ar fi imprevizibilă, orice echipă de negociatori britanici ar contesta cu siguranță obligația de a plăti costuri apărute în perioada în care țara nu a făcut parte din Uniune.
Există și alte estimări privind revenirea?
Economiștii au fost mai preocupați să calculeze costul Brexitului decât câștigurile revenirii în UE.
Office for Budget Responsibility, instituția independentă de supraveghere fiscală a Regatului Unit, a calculat că economia britanică va fi, pe termen lung, cu 4% mai puțin productivă din cauza Brexitului. Springford, de la CER, a creat un model „dublură”, care a comparat performanța economică a Marii Britanii cu cea a unei economii ipotetice de tip britanic aflate în UE, și a constatat o scădere de 5,5% a PIB-ului.
National Bureau of Economic Research a concluzionat că, până în 2025, Brexitul a redus PIB-ul cu 6-8%.
Revenirea în UE nu înseamnă o întoarcere automată la situația din 2016 sau chiar din 2020. O parte din producția britanică destinată pieței europene s-ar putea să fi dispărut definitiv. Iar investitorii ar putea rămâne neîncrezători în angajamentul Marii Britanii de a rămâne în UE.
Springford consideră plauzibil ca Regatul Unit să nu recupereze toate pierderile provocate de Brexit, dar subliniază că pierderile totale sunt mari și depășesc cu mult costul contribuției britanice la bugetul UE.
Dacă te concentrezi pe contribuția brută și „ignori deliberat și complet” costurile Brexitului și câștigurile revenirii, a declarat el pentru The Guardian, „pierzi complet din vedere câștigurile economice ample pe care le-ar aduce revenirea și, de asemenea, creșterea veniturilor fiscale, care ar fi substanțial mai mare decât contribuția netă pe care Regatul Unit ar plăti-o UE”.