Antena 3 CNN Externe Sute de militanţi ai opoziţiei, reţinuţi la Moscova. Protestau faţă de neregulile de la alegerile legislative

Sute de militanţi ai opoziţiei, reţinuţi la Moscova. Protestau faţă de neregulile de la alegerile legislative

Sute de militanţi ai opoziţiei, reţinuţi la Moscova. Protestau faţă de neregulile de la alegerile legislative
Sursa foto: Foto: AP/Agerpres
07 Dec 2011   •   09:39
Mai mult de 560 de militanţi ai opoziţiei au fost reţinuţi la Moscova, în cadrul protestului faţă de victoria partidului premierului rus Vladimir Putin la alegerile legislative, informează AFP.

"Poliţiştii au arestat 569 de persoane care încercau să participe la o reuniune neautorizată în piaţa Triumfalnaia", a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine.

Marţi seara, sute de militanţi ai opoziţiei au încercat să protesteze în centrul Moscovei faţă de victoria partidului de guvernământ Rusia Unită. Poliţia a intervenit imediat.

Autorităţile avertizaseră încă din cursul zilei că vor împiedica orice manifestaţie neautorizată, ca urmare a epelurilor la reuniune difuzate pe Internet.

Protestele au început încă de luni, când mii de opozanţi (2.000 potrivit poliţiei, 10.000 potrivit organizatorilor) s-au reunit în capitala rusă.

Potrivit opoziţiei şi observatorilor străini, alegerile legislative câştigate duminică de partidul Rusia Unită au fost marcate de numeroase nereguli.




 

×
Subiecte în articol: Moscova Rusia protest alegeri legislative
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close