Antena 3 CNN Externe Țara care vrea să își crească importurile de petrol din Rusia, în timp ce Occidentul își pregătește strategia de deconectare de la resursele rusești

Țara care vrea să își crească importurile de petrol din Rusia, în timp ce Occidentul își pregătește strategia de deconectare de la resursele rusești

India discută cu Moscova creșterea importurilor de petrol din Rusia într-un efort de a menține sub control creșterea prețurilor, a transmis ministrul petrolului din India în această săptămână.

Țara care vrea să își crească importurile de petrol din Rusia, în timp ce Occidentul își pregătește strategia de deconectare de la resursele rusești
Sursa foto: Pixabay
de Adelina Miron    |    16 Mar 2022   •   13:07

India depinde de importuri pentru aproximativ 80% din necesarul de petrol, 3% provenind din Rusia, transmite The New York Times.

„Rusia oferă petrol și alte mărfuri la prețuri reduse. Vom fi bucuroși să acceptăm asta", a spus unul dintre oficialii guvernului indian, potrivit CNN.

Oficialii americani au spus în ultimele săptămâni că ar dori ca India să se distanțeze cât mai mult de Rusia, recunoscând în același timp dependența sa puternică de Moscova, de la arme și muniții până la rachete și avioane de luptă.

Oficialii din India au spus că nu pot înlocui într-o perioadă scurtă de timp Rusia cu alți furnizori, în special în sectorul apărării.

Dependența Indiei de Rusia pentru echipament militar este de 60%.

Citește și: Măsura punitivă asupra Rusiei pe care statele europene nu sunt pregătite să și-o asume, dar pe care SUA au anunțat-o deja

Statele Unite ale Americii au interzis toate importurile petrol, gaze naturale și cărbune din Rusia.

„Este o măsură care se bucură de susținerea Congresului și cetățenilor. Nu suntem de acord să finanțăm războiul lui Putin.

Înțelegem că mulți dintre aliații noștri europeni ar putea fi într-o poziție din care nu ne pot susține. Noi avem o producție internă mult mai mare decât toate țările europene la un loc. Noi exportăm energie, deci noi putem face acest pas. Lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri europeni pentru a crea o strategie pe termen lung pentru a reduce și dependența lor de gazul și petrolul rusesc.”, a transmis Joe Biden.

Comisia Europeană vrea să asigure independența Europei de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, începând cu gazele naturale.

Planul CE, denumit REPowerEU, va încerca să diversifice aprovizionarea cu gaze, să accelereze introducerea gazelor din surse regenerabile și să înlocuiască gazul pentru încălzire și producerea de energie electrică. Astfel, până la sfârșitul anului, cererea UE de gaz rusesc s-ar putea reduce cu două treimi.

×
Subiecte în articol: petrol Rusia India
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close