Antena 3 Externe Ţara în care Internetul a fost INTERZIS, sub ameninţarea ATACURILOR ARMATE

Ţara în care Internetul a fost INTERZIS, sub ameninţarea ATACURILOR ARMATE

de G.S.    |    12 Ian 2014   •   10:54
Ţara în care Internetul a fost INTERZIS, sub ameninţarea ATACURILOR ARMATE
Sursa foto: Foto: converseprisonnews.com
Miliţiile Al-Shabaab, afiliate reţelei teroriste Al-Qaida, care deţin controlul asupra mai multor regiuni din Somalia, au cerut interzicerea utilizării Internetului, cerându-le operatorilor să se conformeze, sub ameninţarea unor atacuri teroriste.
 
Gruparea teroristă Al-Shabaab, care şi-a propus să transforme Somalia într-un stat islamist fundamentalist, a mai interzis, în trecut, vizionarea de filme, dansul sau urmărirea de meciuri de fotbal, scrie CNN, conform Mediafax.
 
În această săptămână, firmele care furnizează servicii de Internet au fost ameninţate să oprească furnizarea semnalului în întreaga ţară.
 
Cu toate astea, ministrul de Interne le-a ceruti firmelor de Internet să nu se conformeze acestei cerinţe. "Guvernul somalez condamnă astfel de acte, care nu demonstrează decât brutalitate şi tactici teroriste de intimidare a populaţiei de a nu folosi Internetul. Constituţia noastră garantează libertatea de exprimare şi toţi au dreptul la informare", a declarat ministrul Abdikarim Hussein Guled.
 
Principalele companii de telecomunicare din Somalia nu au oferit un punct de vedere.
 

×
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close