Antena 3 CNN Externe Ţară vecină cu România se pregăteşte să înfrunte valul de imigranţi şi trimite militari la frontiere

Ţară vecină cu România se pregăteşte să înfrunte valul de imigranţi şi trimite militari la frontiere

Ţară vecină cu România se pregăteşte să înfrunte valul de imigranţi şi trimite militari la frontiere
Sursa foto: Foto: examiner.com
25 Aug 2015   •   18:52

Autorităţile bulgare au anunţat că vor trimite 25 de militari la frontierele cu Macedonia şi Grecia în contextul în care mii de imigranţi au sosit în aceste ţări în weekend, scrie Novinite.com.
   
Colonelul Nikolay Karaivanov, şeful Direcoratului de Operaţiuni şi Planificări din Bulgaria, a confirmat marţi, în cadrul unui interviu acordat postului naţional de radio din Bulgaria (BNR), că vor fi mobilizaţi încă 25 de militari la frontierele ţării, în condiţiile în care peste 5.000 de imigranţi au sosit duminică în Serbia din Macedonia.
   
"Ei vor sta la punctele de frontieră din Ghiueşevo, Stanke Lisichkovo, Zlatarevo (aflate la frontiera Bulgariei cu Macedonia - n.r.) şi Kulata (la frontiera Bulgariei cu Grecia) pentru a ajuta poliţia de frontieră. Vor exista, de asemenea, patrule comune în interiorul ţării", a precizat Karaivanov, pentru BNR, citat de agenţia de ştiri bulgară Focus News.
   
Luni, ministrul Apărării din Bulgaria, Nikolay Nenchev, a anunţat că armata va trimite 25 militari şi echipament militar suplimentar în contextul valului de imigranţi din Serbia şi Macedonia.
   
"Înteleg că sunt aproximativ 4.000 de refugiaţi în Grecia şi Macedonia şi, la un moment dat, situaţia va deveni mai îngrijorătoare", a declarat Nenchev citat de postul de radio bulgar BNR. El a adăugat că "acesta este motivul pentru care vom lua măsuri preventive. Vom fi acolo (la punctele de frontieră - n.r.) cât timp va fi nevoie".
   
Anunţul lui Nenchev a fost făcut la o zi după ce ministrul de interne al Bulgariei, Rumiana Bacivarova, a declarat că nu există presiuni la frontiera de sud-vest cu Macedonia.
   
Mii de imigranţi au pătruns sâmbătă în Macedonia prin oraşul Gevgelija, aflat la graniţa cu Grecia, forţele de ordine fiind depăşite de situaţie. Potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters, peste 5.000 de imigranţi au ajuns duminică din Macedonia în Serbia, continuându-şi drumul către statele din vestul Europei (Germania, Marea Britanie) prin Ungaria. Autorităţile ungare au anunţat că au reţinut, luni, 2.093 de imigranţi, care au încercat să pătrundă pe teritoriul ţării pe la frontiera cu Serbia.
   
Cei mai mulţi dintre imigranţi sunt cetăţeni sirieni sau afgani, care vin din Turcia şi ajung în Grecia, trecând prin statele non-UE (Macedonia, Serbia) pentru a pătrunde în Ungaria, un punct de tranzit al imigranţilor care se îndreaptă către ţările din zona Schengen.
 

×
Subiecte în articol: macedonia Grecia frontiere Bulgaria România
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close