Antena 3 CNN Externe Ţările nordice şi baltice vor cumpăra arme de 500 de milioane de dolari de la SUA pentru Ucraina

Ţările nordice şi baltice vor cumpăra arme de 500 de milioane de dolari de la SUA pentru Ucraina

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:26 13 Noi 2025 Modificat la 14:26 13 Noi 2025
militar soldat ucraina razboi
Militar în Ucraina. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Hepta

Ţările nordice şi cele baltice au anunţat joi că vor finanţa achiziţionarea unui pachet de armament american în valoare de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina printr-un nou program NATO, informează EFE, potrivit Agerpres.

Acest pachet de asistenţă militară se încadrează în iniţiativa aliată cunoscută sub numele de Lista de cerinţe prioritare pentru Ucraina (PURL), ce include achiziţionarea de arme şi muniţii fabricate în SUA pe care Kievul le consideră esenţiale pentru apărarea sa împotriva agresiunii ruse.

„Acest angajament comun de a contribui la iniţiativa PURL va consolida şi mai mult angajamentul ţărilor nordice şi baltice de a sprijini Ucraina. Este crucial ca Ucraina să primească rapid echipamente de apărare critice”, a declarat ministrul apărării finlandez, Antti Häkkänen, într-un comunicat.

Anunţul a urmat unei reuniuni a miniştrilor din cele opt ţări nordice şi baltice (aşa-numitul grup NB8) care a avut loc la Helsinki, unde participanţii au semnat o declaraţie comună prin care îşi reiterează angajamentul faţă de un sprijin militar „de lungă durată, previzibil şi coordonat” pentru Ucraina.

„Reafirmăm angajamentul nostru faţă de securitatea Ucrainei, care este fundamentală pentru securitatea europeană. Suntem uniţi în căutarea unei păci durabile şi juste, care să respecte pe deplin suveranitatea Ucrainei şi aspiraţiile legitime ale poporului său”, au afirmat aceştia în declaraţie.

Documentul susţine, de asemenea, că războiul de agresiune al Rusiei reprezintă o ameninţare pe termen lung la adresa securităţii europene, a comunităţii transatlantice şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli. „Nu vom permite ca el să reuşească. Securitatea Ucrainei este direct legată de a noastră”, au declarat miniştrii.

La reuniunea ministerială NB8 au participat miniştrii apărării din Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi ministrul de externe al Islandei, o ţară fără armată proprie.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close