Antena 3 CNN Externe Un antivaccinist a pierdut în instanță, temporar, dreptul de a-și vedea copilul, în Canada

Un antivaccinist a pierdut în instanță, temporar, dreptul de a-și vedea copilul, în Canada

Un bărbat și-a pierdut dreptul de a-și vedea copilul. Omul nu este vaccinat, iar un judecător a ajuns la concluzia că vizitele nu sunt ”în interesul” celui mic.

Un antivaccinist a pierdut în instanță, temporar, dreptul de a-și vedea copilul, în Canada
Sursa foto: Getty Images/ Brandon Bell
de Cerasela Stafie    |    13 Ian 2022   •   22:41

Solicitarea unui tată de a i se prelungi timpul de vizită pe perioada sărbătorilor a avut un răspuns neașteptat. Omului i s-a interzis să-și mai vadă temporar copillul în vârstă de 12 ani.

Un expert în dreptul familiei a declarat pentru ziarul Le Devoir că este prima hotărâre de acest fel. Aceasta privează un părinte de dreptul de vizită pe motiv de imunizare.

Dacă bărbatul nu decide să se imunizeze, decizia judecătorului, dată la sfâșitul lunii trecute, îi suspendă dreptul de a-și vedea copilul până în luna februarie, scrie BBC.

Totul a început după ce mama copilului, care locuiește cu micuțul, cu partenerul actual de viață și alți doi minori, care sunt prea mici ca să fie vaccinați, s-a opus cererii bărbatului de a i se prelungi timpul de vizită fiului. Femeia i-a spus judecătorului că bărbatul nu este vaccinat.

În plus, ea a arătat instanței postări de pe rețelele de socializare, din care reieșea că omul este impotriva vaccinurilor. Judecătorul a hotărât că nu este ”în interesul superior al copilului să aibă contact cu tatăl lui” din cauza creșterii recente a cazurilor de Covid în Quebec.

×
Subiecte în articol: antivaccinist drept copil Canada judecator
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close