Antena 3 CNN Externe Tatăl său voia să îi facă o nuntă de mii de euro. Apoi s-a răzgândit. Ce a făcut cu banii

Tatăl său voia să îi facă o nuntă de mii de euro. Apoi s-a răzgândit. Ce a făcut cu banii

Tatăl său voia să îi facă o nuntă de mii de euro. Apoi s-a răzgândit. Ce a făcut cu banii
17 Dec 2016   •   18:50

Un om de afaceri bogat din India a donat 90 de case pentru persoanele fără adăpost în loc să cheltuie banii pe nunta fiicei lui.

Ajay Munot, un comerciant care s-a îmbogăţit vânzând ţesături şi grâu în districtul Aurangabad din estul Indiei, planificase să cheltuie 111.000 de euro pentru nunta generoasă a fiicei lui.

Dar, pe ultima sută de metri s-a decis să folosească banii pentru sprijinirea celor săraci din regiunea cu pricina, scrie „The Independent“, citat de Adevărul.

Astfel, omul de afaceri a construit 90 de case pe o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi a ales personal pe aceia dintre săraci care să locuiască acolo, arată „Free Press Journal“. Criteriul după care s-a ghidat a fost: pot locui în noile case cei foarte săraci, care trăiau în cartierele sărace ale zonei şi care nu au nicio dependenţă. Fiecare locuinţă este dotată cu electricitate, are două ferestre şi două uşi.

Fiica omului de afaceri, Shreya, a declarat că l-a sprijinit şi a fost de acord cu decizia tatălui ei. După nuntă, ea şi soţul ei ar fi mers să înmâneze cheile către viitorii locatari. Shreya a mai spus că decizia tatălui ei a fost „cel mai mare cadou de nuntă“.
 

×
Subiecte în articol: nunta India case mireasa
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close