x close

Noi tensiuni SUA – Rusia, după ce Moscova a decis să folosească o bază militară iraniană

de G.S.    |    17 Aug 2016   •   22:36
Noi tensiuni SUA – Rusia, după ce Moscova a decis să folosească o bază militară iraniană 416

Decizia Rusiei de a utiliza o bază militară din Iran pentru a efectua raiduri aeriene în Siria nu contribuie la încetarea ostilităţilor, atrage atenţia Departamentul de Stat american.

"Utilizarea de către Rusia a unei baze militare iraniene pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria nu contribuie la încetarea ostilităţilor", a comunicat miercuri seară Departamentul de Stat american.

Statele Unite au denunţat decizia "nefericită" a Rusiei de a utiliza o bază iraniană pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria, argumentând că ar fi o încălcare a unei rezoluţii ONU, iar secretarul de Stat John Kerry l-a sunat pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care a respins acuzaţiile. "Este o decizie nefericită a Rusiei, dar nu surprinzătoare. Cred că este o continuare a unui model observat la Rusia, iar acum Iranul pare să ofere asistenţă directă pentru atacarea organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, dar, de fapt, sunt vizate în principal poziţii ale opoziţiei siriene moderate", a reacţionat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de agenţia Reuters.

Potrivit Sputnik News, secretarul de Stat american, John Kerry, l-a sunat marţi seară pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Washingtonul argumentează că ar putea fi vorba de o încălcare de către Moscova a Rezoluţiei ONU 2.231, care interzice furnizarea, vânzarea ori transferul unor avioane militare în Iran.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că nu s-a încălcat nicio rezoluţie ONU, explicând că Iranul nu a primit nicio aeronavă militară. "Aceste avioane sunt utilizate de către militarii ruşi cu acordul Iranului, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste lansate la solicitarea conducerii Siriei", a declarat Serghei Lavrov.

 

Sursă: Mediafax
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati