În ultima lună, Viorica Sandu şi fiica sa, Sonia, au trait în zona Park Lane, din capitala Marii Britanii. Este o stradă a englezilor bogaţi, însă nu este şi cazul celor două românce, care s-au stabilit acolo pentru a cerşi, scriu jurnaliştii de la The Telegraph.
Pe 21 iulie, autorităţile locale le-au cumparat bilete de avion şi le-au trimis înapoi în România, împreună cu alţi 60 de romi din capitala britanică.
Romii au acceptat să părăsească Marea Britanie iar autorităţile locale s-au grăbit să se laude cu acest succes. "Realitatea este însă alta", scriu jurnaliştii britanici.
"Cu siguranţă ne vom întoarce. Nu este nici o îndoială. De acolo pot trimite bani pentru copiii mei din ţară, să trăiască. Aici nu avem nimic. Nu avem locuri de muncă, nu avem maşini, nu avem nimic", a afirmat Sonia Sandu, mama a opt copii.
Cele două femei nu sunt singurele care se vor întoarce în Londra, după ce autorităţile le-au plătit pentru a reveni în România.
Ştiri video recomandate