Antena 3 CNN Externe Tragedie în Columbia: Treizeci şi unu de copii au ars de vii într-un autocar care a explodat

Tragedie în Columbia: Treizeci şi unu de copii au ars de vii într-un autocar care a explodat

Tragedie în Columbia: Treizeci şi unu de copii au ars de vii într-un autocar care a explodat
Sursa foto: Foto: thehindu.com
19 Mai 2014   •   09:24

Treizeci şi unu de copii au ars de vii, iar alţi 24 au fost grav răniţi duminică, în nordul Columbiei, după ce autocarul la bordul căruia se aflau a luat foc, a anunţat filiala locală a Crucii Roşii, informează AFP.
   
Alte 25 de persoane, inclusiv un adult, au fost rănite şi au suferit arsuri grave în incendiu, lângă oraşul Fundacion, în departamentul Magdalena, a precizat aceeaşi sursă.
   
"Răniţii prezintă arsuri de gradul doi sau trei, iar mulţi se află într-o stare critică", în spitale din regiune, potrivit Crucii Roşii.
   
Un prim bilanţ anunţa 20 de victime. "Este vorba despre membri ai Bisericii Pentacostale", a anunţat preşedintele columbian Juan Manuel Santos într-o reuniune electorală, la Bogota.
   
Vehiculul, care transporta copii cu vârste cuprinse între unul şi opt ani, "a explodat către prânz în regiunea Fundacion, iar după aceea a fost distrus în întregime de un incendiu", a declarat un reprezentant al poliţiei locale.
   
Operaţiunile de salvare au continuat duminică, pentru recuperarea corpurilor calcinate ale copiilor, care reveneau de la o ceremonie religioasă.
   
Puţine informaţii au reuşit să apară despre circumstanţele şi cauzele accidentului.
   
Şoferul autobuzului, care a dispărut de la locul dramei, ar fi fost văzut cu un bidon de benzină cu puţin timp înainte de dramă. Iniţial poliţia a anunţat că a fost vorba despre o problemă mecanică.
  

×
Subiecte în articol: Columbia
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close