Antena 3 CNN Externe Trei cutremure de intensitate medie au zguduit Creta şi Istanbulul

Trei cutremure de intensitate medie au zguduit Creta şi Istanbulul

Trei cutremure de intensitate medie au zguduit Creta şi Istanbulul
Sursa foto: Foto: Antena3
04 Oct 2010   •   08:41

Trei cutremure, dintre care unul considerat puternic de seismologi, au zguduit insula Creta şi capitala turcă Istanbul, informează AFP.

Cele două seisme din Grecia, unul cu magnitudinea de 5,1 iar celălalt de 4,1, au avut loc duminică seara şi au putut fi resimţite în jurul orei 18:20, ora României. Autorităţile locale au declarat că momentan nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, iar specialişii au menţionat că ambele seisme au avut acelaşi epicentru, situat în mare, la 428 kilometri sud-est de Atena.

În aceeaşi zi, un seism cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter s-a produs şi la Istanbul. Observatorul din Kandilli a precizat că seismul, al cărui hipocentru a fost la o adâncime de 7,7 kilometri în Marea Marmara, la sud de oraş, s-a produs la ora 20:49, ora României.

Seismologii din toată lumea au afirmat că Istanbulul este pândit de un mare cutremur care s-ar putea produce în anii următori, de-a lungul faliei de nord din Anatolia, care trece la numai 20 de kilometri de Istanbul.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: cutremur Istanbul
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close