Antena 3 CNN Externe Trei hoți au fost prinși după ce au uitat declarația pe propria răspundere la locul faptei

Trei hoți au fost prinși după ce au uitat declarația pe propria răspundere la locul faptei

Trei hoți care au încercat să jefuiască o cramă de vinuri din Bordeaux, Franța, au fost prinși imediat după ce jandarmii au găsit declarațiile pe propria răspundere, la locul faptei.

Trei hoți au fost prinși după ce au uitat declarația pe propria răspundere la locul faptei
28 Apr 2020   •   19:32

Incidentul aa vut loc săptămâna trecută unde bărbații cu vârstele cuprinse între 36 și 45 de ani au hotărât să jefuiască o cramă din regiune Gironde. Doi dintre hoți au făcut o diversiune și au distras atenţia proprietarului de vin, iar al treilea a mers în camera unde se afla casa de marcat, potrivt ziarului Sud Ouest.

Nu numai că în casa de marcat au găsit doar 40 de euro, dar au fost demascaţi de vânzătorul care a reuşit să-i pună pe fugă. În grabă, cei trei hoţi au pierdut declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru a ieşi din casă pe timp de izolare.


Prin urmare jandarmii nu au avut mari dificultăţi în a găsi echipa de hoti. Au mers direct la adresa indicată în document. Cei trei vor fi judecaţi la Curtea Penală din Bordeaux.

×
Subiecte în articol: hoti
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close