Antena 3 CNN Externe Trucul de campanie al premierului Norvegiei, doar un truc. Pasagerii din taxiul lui ERAU PLĂTIŢI

Trucul de campanie al premierului Norvegiei, doar un truc. Pasagerii din taxiul lui ERAU PLĂTIŢI

Trucul de campanie al premierului Norvegiei, doar un truc. Pasagerii din taxiul lui ERAU PLĂTIŢI
Sursa foto: Foto: tnp.no
13 Aug 2013   •   12:14
Pasagerii transportaţi de premierul norvegian Jens Stoltenberg, care s-a deghizat în şofer de taxi pentru un spot electoral, erau de fapt persoane plătite şi selecţionate în urma unui casting, a anunţat luni partidul laburist, informează AFP.

Difuzat cu o lună înaintea alegerilor legislative, spotul prezintă un premier "incognito" în uniformă şi cu ochelari de soare şi a avut succes pe reţelele de socializare şi în presă.

Aflat la putere din 2005, Stoltenberg explică în introducere că a vrut să se apropie de alegători pentru a vedea care sunt preocupările lor.

Luni, tabloidul Verdens Gang (VG) a dezvăluit că cinci dintre cei 14 pasageri filmaţi cu ajutorul camerelor ascunse au fost aleşi în urma unui casting pe stradă.

"Sunt cinci persoane obişnuite care au fost întrebate dacă vor să participe la o înregistrare video pentru partidul laburist şi care nu ştiau nimic decât că trebuie să meargă să caute un taxi", a confirmat pentru AFP Pia Gulbrandsen, o purtătoare de cuvânt a partidului.

"Spontaneitatea lor era reală când şi-au dat seama că şoferul era premierul", a afirmat ea.

Fiecare a primit 500 de coroane (aproximativ 65 de euro) "ca mulţumire", potrivit partidului laburist. În plus, niciun pasager nu a trebuit să plătească această cursă, dat fiind că Stoltenberg nu are licenţă de taxi.

Proprietarul agenţiei de publicitate care a realizat înregistrarea, Kjetil Try - un apropiat al premierului - a explicat pentru VG recursul la un casting din necesitatea de a avea persoane disponibile la momentul dorit şi reprezentative ca diversitate.

Înregistrarea video a fost în general bine primită pentru partea sa umoristică chiar dacă mai mulţi comentatori au subliniat că aceasta se concentrează mai mult pe surprinderea pasagerilor decât pe subiectele de fond pe care prim-ministrul susţine că vrea să le abordeze.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close