Trupele Gărzii Naționale din SUA urmează să fie desfășurate în Chicago, iar planurile în acest sens au fost confirmate de Pentagon, scrie The Guardian.
„Nu vom specula cu privire la operațiunile viitoare. Departamentul Apărării lucrează cu alți parteneri din agenții ale statului la planuri de protejare a activelor și personalului federal”, a declarat un oficial al Pentagonului.
Duminică, Hakeem Jeffries, liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților și congresman de New York, a declarat că președintele Trump „a fabricat o criză” pentru a justifica trimiterea de trupe la Chicago, peste capetele liderilor locali.
Într-o intervenție la emisiunea State of the Union de la CNN, Jeffries l-a acuzat pe președintele SUA că „se joacă cu viețile americanilor” prin desfășurarea fără precedent a trupelor militare pe plan intern.
Ca urmare a deciziilor prezidențiale, membri înarmați ai Gărzii Naționale patrulează în prezent pe străzile din Washington, DC, după ce au fost anterior desfășurați în Los Angeles în luna iunie.
„Susțin cu tărie declarația emisă de guvernatorul din Illinois, JB Pritzker, care clarifică faptul că nu există nicio bază și nicio autoritate pentru ca Donald Trump să trimită trupe federale în orașul Chicago”, a spus congresmanul democrat.
Primarul orașului Chicago, Brandon Johnson, a declarat la rândul său că orice astfel de plan de desfășurare a militarilor în oraș, din ordinul lui Trump, reprezintă „cea mai flagrantă încălcare a Constituției din acest secol”.
Ce spune Pentagonul despre desfășurarea de trupe din Chicago
Vineri seară, oficialii Pentagonului au confirmat pentru Fox News că până la 1.700 de membri - bărbați și femei - din Garda Națională sunt pregătiți să se mobilizeze în 19 state, în mare parte republicane, pentru a sprijini operațiunile anti-migranți ordonate de Donald Trump și a-i asista pe agenții ICE, agenția federală pentru Imigrare și Control Vamal.
Garda Națională se află în mod normal sub autoritatea statelor americane și este desfășurată la cererea guvernatorului statal doar în caz de urgență națională.
Actuala administrație republicană vrea să desfășoare trupe în Chicago, considerat fief al Partidului Democrat, într-o manifestare a liniei dure a guvernului împotriva criminalității, migranților și persoanelor fără adăpost, a relatat recent The Washington Post.
Desfășurarea de militari în Washington și, anterior, în Los Angeles a fost necesară pentru a contracara criminalitatea scăpată de sub control, a comunicat Casa Albă, în condițiile în care statisticile arată că infracțiunile grave și violente din capitala federală și din alte orașe americane sunt, de fapt, în scădere.
![]()
Trump: Oamenii din Chicago țipă după noi să venim
„Statul Illinois nu a primit în acest moment nicio adresă din partea guvernului federal prin care să ne întrebe dacă avem nevoie de asistență și noi, la rândul nostru, nu am făcut nicio solicitare de intervenție federală”, a precizat guvernatorul JB Pritzker.
Într-o declarație făcută vineri, în Biroul Oval, președintele a insistat că, dimpotrivă, „oamenii din Chicago țipă după noi să venim”.
„Când vom fi gata, vom începe în Chicago. Orașul e un dezastru”, a spus Trump.
El a numit New York drept al următorul mare oraș din SUA în care va fi desfășurată armata, după Chicago.
Statul California a dat în judecată guvernul federal când acesta a trimis Garda Națională și pușcașii marini în Los Angeles, în iunie, dar instanță a refuzat să oprească desfășurarea trupelor.
![]()
Garda Națională, autorizată să deschidă focul în Washington dacă membrii săi sunt amenințați
Membrii Gărzii Naționale, desfășurați la Washington, au început să poarte arme, duminică, în capitala americană.
Aici, peste 2.200 de soldați au fost trimiși pentru a combate criminalitatea, la cererea lui Donald Trump.
„Începând cu seara zilei de 24 august 2025, soldații Forței Operative Comune din Washington D.C. (JTF-DC) au început să poarte armele de serviciu”, au precizat oficialii militari într-un comunicat.
Militarii sunt autorizați să facă uz de forță doar ca ultimă soluție şi numai ca răspuns la o amenințare iminentă de moarte sau vătămare corporală gravă, precizează documentul.
Majoritatea membrilor Gărzii Naționale trimiși în capitala cu administrație democrată au fost trimiși de statele republicane Virginia de Vest, Carolina de Sud, Ohio, Mississippi, Louisiana şi Tennessee.
Președintele Donald Trump a afirmat că Washingtonul este invadat de bande criminale violente și a acuzat-o pe primărița Muriel Bowser că a raportat cifre false privind infracționalitatea în oraș.
Trump a avertizat, de asemenea, că ar putea ordona preluarea totală a orașului de către guvernul republican.