Antena 3 Externe Turcia ameninţă: Nu putem să rămânem spectatori ai evenimentelor din Siria

Turcia ameninţă: Nu putem să rămânem spectatori ai evenimentelor din Siria

de G.S.    |    28 Iul 2012   •   09:01
Turcia ameninţă: Nu putem să rămânem spectatori ai evenimentelor din Siria
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri, la Londra, că nu este posibil să "continuăm să rămânem spectatori sau observatori" ai evenimentelor din Siria, preconizând acţiuni comune ale ONU, OCI şi Ligii Arabe, relatează AFP.

"Ceea ce se întâmplă în Siria este foarte important şi foarte periculos", a declarat premierul după o întâlnire cu omologul său britanic, David Cameron.

"Ne confruntăm cu un regim care îşi ucide şi masacrează propriul popor, iar noi trebuie să facem tot ceea ce stă în puterile noastre, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, al Organizaţiei ţărilor Islamice (OCI), şi al Ligii Arabe, pentru a obţine progrese importante în ceea ce priveşte evitarea acestei situaţii îngrozitoare".

"Tensiunea creşte la Alep, iar declaraţiile recente privind folosirea armelor de distrugere în masă, sunt lucruri la care nu putem să fim doar observatori sau spectatori", a adăugat Erdogan.

Damascul a recunoscut în premieră luni că deţine arme chimice, susţinând că nu vor fi folosite niciodată împotriva populaţiei, dar ameninţând că le va folosi în cazul unei intervenţii militare străine.

"Am evocat destul timp situaţia îngrozitoare din Siria şi îngrijorarea noastră că acest regim se pregăteşte de acte abominabile la Alep", a declarat la rândul său David Cameron.

Ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, a lansat vineri un avertisment în ceea ce priveşte posibilitatea "pierderilor devastatoare de vieţi şi dezastrul umanitar" de la Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria, care se pregăteşte de un asalt de anvergură al forţelor regimului sirian împotriva rebelilor.

Premierul turc a asistat în timpul serii de vineri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close