Turcia este în lacrimi după unul dintre cele mai grave atentate. Statele Unite ale Americii au reacționat

de S.T.    |    29 Iun 2016   •   08:46
Turcia este în lacrimi după unul dintre cele mai grave atentate. Statele Unite ale Americii au reacționat Foto: Agerpres/EPA

SUA au condamnat atacurile „abominabile” comise marţi, pe aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, care au făcut cel puţin 36 de morţi şi au asigurat Turcia de sprijinul său, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP.

„Aeroportul internaţional Ataturk, ca şi aeroportul din Bruxelles, care a fost atacat anterior în acest an, este simbolul conexiunilor internaţionale şi al legăturilor care ne unesc”, a afirmat purtătorul de cuvânt al executivului american, Josh Earnest.

„Rămânem loiali în sprijinul nostru pentru Turcia, aliatul nostru şi partenerul nostru în NATO, ca şi pentru toţi prietenii şi aliaţii noştri în lume, în timp ce continuăm să înfruntăm ameninţarea terorismului”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a estimat la rândul său că, „din nefericire, acest atac ucigător nu este decât ultimul dintr-o lungă serie de atacuri destinate să omoare şi să mutileze civili inocenţi”.

„Astfel de atacuri nu fac decât să întărească hotărârea noastră de a lucra cu guvernul turc pentru a combate flagelul terorismului şi a-i susţine pe toţi cei care lucrează în regiune pentru a promova pacea”, a adăugat Toner.

Cel puţin 36 de persoane, între care şi cetăţeni străini, au fost ucise în triplul atentat-sinucigaş, a anunţat premierul turc, indicând ca autor Statul Islamic.

 

x close