Antena 3 CNN Externe Turcia. O jurnalistă olandeză a fost reţinută fiind suspectată de terorism

Turcia. O jurnalistă olandeză a fost reţinută fiind suspectată de terorism

Turcia. O jurnalistă olandeză a fost reţinută fiind suspectată de terorism
06 Ian 2015   •   17:37

O jurnalistă din Olanda, care îşi desfăşoară activitatea în oraşul Diyarbakir (Turcia), cu populaţie majoritar kurdă, a fost arestată fiind acuzată de acţiuni de terorism.

Frederike Geerdink (foto) a reuşit să transmită pe o reţea socială că poliţiştii i-au răscolit casa în care locuieşte şi o vor reţine pentru "propagandă în favoarea unei organizaţii teroriste", relatează Reuters.

Un oficial al poliţiei a spus sub protecţia anonimatului că jurnalista, care este corespondent pentru Het Parool (Olanda) şi The Independent (Marea Britanie), a fost reţinută la ordinului procurorilor şi va fi eliberată după ce va da o declaraţie.

Coincidenţă sau nu, arestarea jurnalistei occidentale s-a petrecut în aceeaşi zi în care preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, spunea că jurnaliştii turci se bucură de cea mai mare libertate din Europa, încercând să respingă astfel suspiciunile de persecutare a presei din ţara sa.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close