Antena 3 CNN Externe Turcia şi Polonia vor avea, în premieră, membrii în conducerea Fondului Monetar Internaţional

Turcia şi Polonia vor avea, în premieră, membrii în conducerea Fondului Monetar Internaţional

Turcia şi Polonia vor avea, în premieră, membrii în conducerea Fondului Monetar Internaţional
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
15 Iul 2012   •   13:36

Turcia şi Polonia vor avea, în premieră, membrii în board-ul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), în conformitate cu un acord politic convenit recent, au declarat pentru Wall Street Journal (WSJ) surse apropiate situaţiei.
   
Cele două ţări vor deţine, prin rotaţie cu alte state, câte un loc în conducerea FMI. Acordul subliniază procesul de transfer al puterii în sistemul economic şi financiar mondial către economiile emergente.
   
Creşterea influenţei Poloniei şi Turciei la FMI va eroda puterea de vot a Europei de Vest, după ce statele cu economii emergente s-au angajat să suplimenteze substanţial resursele Fondului, pentru a combate criza datoriilor de stat din zona euro.
   
"Este un pas important către creşterea rolului economiilor emergente în board şi în procesul decizional", a afirmat pentru WSJ un oficial FMI.
   
Un alt oficial a descris noul acord privind membrii board-ului executiv drept "o mare reformă a FMI".
   
"Sunt într-adevăr primele mişcări din partea Europei de a renunţa la o parte din putere, de a o transfera pieţelor emergente", a spus el.
   
După implementarea planului, Statele Unite şi Europa vor continua să aibă majoritate în conducerea FMI.
   
Odată cu creşterea semnificativă a "greutăţii" statelor emergente în eocnomia globală şi cu majorarea contribuţiilor acestor ţări la FMI, mai ales având în vedere că, în ultimii ani, cea mai mare parte din împrumuturile acordate de Fond au mers către Europa, ţările în dezvoltare cer mai multă influenţă în luarea deciziilor importante care vizează economia mondială.
   
China, India, Rusia şi Brazilia au obţinut deja locuri în consiliul executiv al FMI, format din 24 de membri.
   
Potrivit acordului politic recent, Belgia şi Olanda vor avea un singur membru, prin rotaţie, în board-ul FMI, iar Turcia îşi va împărţi scaunul cu Austria, Ungaria şi Cehia. Polonia va împărţi un loc cu Elveţia.
   
Pe lângă opt mari economii, precum SUA, China şi Japonia, celelalte 16 locuri din board-ul FMI sunt ocupate de grupuri de ţări. Dintre cele 188 de state membre FMI, foarte puţine pot influenţa deciziile şi operaţiunile Fondului. Câştigarea unui scaun de membru, chiar şi prin rotaţie, creşte substanţial influenţa unui stat în economia globală.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close