Antena 3 CNN Externe Ucraina are ca prioritate aderarea la NATO. Care este reacţia dură a Kremlinului

Ucraina are ca prioritate aderarea la NATO. Care este reacţia dură a Kremlinului

Ucraina are ca prioritate aderarea la NATO. Care este reacţia dură a Kremlinului
08 Iun 2017   •   23:42

Parlamentul Ucrainei a aprobat joi o serie de amendamente care stabilesc că aderarea la NATO va fi o prioritate în materie de politică externă. 

„Pentru noi, a venit momentul să înscriem clar în legislaţia ucraineană dezideratul Ucrainei de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice", a declarat Anrii Parubii, preşedintele Parlamentului de la Kiev.

Această decizie riscă să amplifice tensiunile existente între Kiev şi Moscova.

„În mod tradiţional, Rusia analizează cu scepticism şi preocupare încercările de extindere a Alianţei Nord-Atlantice", a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Estimăm că acest lucru reprezintă o ameninţare la adresa securităţii noastre şi la adresa echilibrului de forţe în regiunea eurasiatică", a subliniat Peskov, exprimând scepticism în legătură cu aderarea Ucrainei la NATO, dat fiind că este "o ţară în care continuă războiul civil", o referire la conflictul separatist est-ucrainean.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close