Antena 3 CNN Externe UE cere Ucrainei să publice rezultatele definitive ale alegerilor legislative de la 28 octombrie

UE cere Ucrainei să publice rezultatele definitive ale alegerilor legislative de la 28 octombrie

UE cere Ucrainei să publice rezultatele definitive ale alegerilor legislative de la 28 octombrie
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
04 Noi 2012   •   13:02

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton a făcut apel, sâmbătă, într-un comunicat, la autorităţile ucrainene să publice rapid rezultatele definitive ale alegerilor legislative de la 28 octombrie, declarându-se "preocupată" de întârzierea înregistrată în acest proces, relatează AFP.
   
Într-un comunicat publicat în comun cu comisarul european pentru Extindere, Stefan Füle, Ashton "ia notă cu o preocupare crescândă" de absenţa rezultatelor definitive.
   
Cei doi oficiali europeni "îndeamnă autorităţile şi toate partidele vizate să facă tot ceea ce este necesar" pentru ca aceste rezultate definitive, "care trebuie să reflecte întocmai dorinţa alegătorilor ucraineni, să fie rapid anunţate".
   
"Contestaţiile trebuie să fie rapid analizate, respectându-se în totalitate regulile şi procedurile stabilite", insistă cei doi.
   
Ucraina nu a anunţat rezultatele definitive ale alegerilor legislative din 28 octombrie, câştigate de partidul preşedintelui Viktor Ianukovici, pe fondul conflictelor uneori violente între susţinătorii candidaţilor partidului la putere şi cei ai opoziţiei.
   
Vineri seară, Comisia Electorală centrală a anunţat tot rezultate parţiale, după numărarea buletinelor de vot în 99,72 la sută din birourile de vot pentru locurile repartizate proporţional (225 dintr-un total de 450).
   
Ceilalţi parlamentari (jumătate dintre cei 450) sunt aleşi prin scrutin majoritar uninominal.    

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close