Antena 3 CNN Externe UE a aprobat sancțiunile sectoriale economice împotriva Belarusului. Acestea au intrat în vigoare înainte de summitul de la Bruxelles

UE a aprobat sancțiunile sectoriale economice împotriva Belarusului. Acestea au intrat în vigoare înainte de summitul de la Bruxelles

Uniunea Europeană a impus joi sancţiuni unor sectoare-cheie ale economiei belaruse, cu scopul de a exercita presiuni asupra regimului lui Aleksandr Lukaşenko, în urma deturnării unui avion european în vederea arestării unui opozant, anunţă Consiliul European.

UE a aprobat sancțiunile sectoriale economice împotriva Belarusului. Acestea au intrat în vigoare înainte de summitul de la Bruxelles
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    24 Iun 2021   •   17:42

Noua serie de sancţiuni a fost publicată în Jurnalul Oficial înaintea unui summit european şi prevede restricţii ale comerţului cu îngrăşăminte pe bază de potasiu, cu petrol şi produse din tutun şi limitează accesul Minskului pe piaţa capitalului UE, precizează într-un comunicat Consiliul.

Liderii europeni îşi exprimă satisfacţia faţă de implementarea „la timp” a măsurilor impuse regimului aflat la putere în fosta republică sovietică, se arată în proiectul concluziilor summitului.

"Astăzi, Consiliul a aprobat noile măsuri restrictive împotriva regimului din Belarus, ca răspuns la escaladarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în Belarus și represiunile brutale împotriva societății civile, a opoziției democratice și a jurnaliștilor, precum și deturnarea cursei Ryanair către Minsk și arestarea activistului-jurnalist Roman Protasevici și Sofiei Sapiega", se spune în comunicat.

Printre măsurile aprobate se află:

-Interdicția vânzării, transferului sau exportului de echipament și tehnologii folosite pentru monitorizarea și interceptarea telecomunicațiilor și traficului de internet în scopuri militare;

-Restricționarea comerțului de produse de petrol, îngrășământ cu săruri de potasiu, și produse de tutun;

-Restricționarea accesului autorităților din Belarus la piețele de capital din UE;

-Banca Europeană de Investiții va opri toate plățile către sectorul public din Belarus;

-Statele membre UE vor limita influența Belarusului în băncile europene de dezvoltare multilaterală;

În declarație se mai menționează faptul că "decizia de astăzi pune în aplicare pe deplin concluziile Consiliului European din 24 și 25 mai, 2021, în care șefii de state și de guverne din UE au solicitat Consiliului să interzică companiilor aeriene belaruse să treacă prin spațiul aerian al UE și accesul la aeroporturile din UE a zborurilor operate de aceste companii aeriene, precum și să ia măsurile necesare, inclusiv crearea unor liste suplimentare cu persoane fizice și juridice în baza sancțiunilor relevante, și să aprobe noi sancțiuni economice.

Toate aceste măsuri au fost deja puse în aplicare".

UE a adăugat 78 de nume pe ”lista neagră”, pe care se află de-acum 166 de persoane – inclusiv preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, şi doi dintre fiii săi – şi 15 entităţi care au legături cu regimul.

Printr-o rezoluție adoptată cu 626 voturi pentru, 16 împotrivă și 36 de abțineri, deputații au condamnat cu fermitate ”deturnarea zborului Ryanair” ca act ”de terorism” și au cerut eliberarea imediată și necondiționată a lui Raman Pratasevici și a Sofiei Sapega, precum și a tuturor celorlalți prizonieri politici din Belarus. 

Regimul lui Lukașenko se află sub presiune internațională de când a lansat o reprimare brutală a opoziției politice și a presei independente în urma alegerilor contestate din august 2020.

Protestatarii au declarat că alegerile au fost fraudate, în timp ce UE, Statele Unite și alte țări au refuzat să recunoască rezultatele oficiale ale votului și nu îl consideră pe Lukașenko drept liderul legitim al țării.

×
Subiecte în articol: Belarus sanctiuni Aleksandr Lukașenko
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close