Antena 3 CNN Externe Un adjunct al lui Putin: Managerii Google au manipulat poporul egiptean

Un adjunct al lui Putin: Managerii Google au manipulat poporul egiptean

Un adjunct al lui Putin: Managerii Google au manipulat poporul egiptean
Sursa foto: Foto: Mediafax
22 Feb 2011   •   17:42

Adjunctul premierului rus Vladimir Putin, Igor Sechin, a acuzat Google, că a agitat spiritele în timpul revoluţiei din Egipt care l-a îndepărtat de la putere pe liderul egiptean Hosni Mubarak, potrivit unui interviu difuzat marţi şi preluat de Reuters.

"Uitaţi-vă ce au făcut în Egipt aceşti manageri cu funcţii înalte de la Google, ce manipulare a energiilor oamenilor a avut loc acolo", a declarat vicepremierul rus, într-un interviu pentru Wall Street Journal.

Comentariul, venit de la unul dintre oamenii de încredere ai lui Putin, reprezintă un semn clar al îngrijorării liderilor ruşi în privinţa rolului tot mai important pe care internetul îl joacă în conflictele din lumea arabă. Sechin nu a dat detalii privind propriile sale îngrijorări.

Internetul este liber în Rusia, spre deosebire de televiziunea de stat, acesta fiind, totodată, şi mediul în care apar critici la adresa preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi a întregii clase politice.

Deşi până la acest moment, Rusia nu a impus restricţii pe internet, există analişti care asigură că apropiaţi ai lui Putin ar dori implementarea unui sistem de cenzură asemănător cu cel din China.

Hosni Mubarak, în vârstă de 82 de ani, a renunţat, pe 11 februarie, la funcţia de preşedinte al Egiptului şi a transferat puterea armatei egiptene, după 18 zile de proteste, provocând o explozie de bucurie în ţara pe care a condus-o aproape 30 de ani.

×
Subiecte în articol: Google Egipt manipulare
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close