Antena 3 CNN Externe Un avion al companiei American Airlines a aterizat de urgenţă la Roma, după o amenințare cu bombă

Un avion al companiei American Airlines a aterizat de urgenţă la Roma, după o amenințare cu bombă

Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 09:52 24 Feb 2025 Modificat la 09:59 24 Feb 2025
poza cu un avion american airlines care se pregateste sa aterizeze chicago 2 septembrie 2004
În timpul zborului către aeroportul Fiumicino, avionul a fost însoțit de două aeronave ale Forțelor aeriene italiene. Sursa foto: Getty Images

Un avion al companiei American Airlines, care decolase de la New York și se îndrepta spre New Delhi, a fost deviat către Roma după o amenințare cu bombă. Piloţii au aterizat de urgenţă pe aeroportul Fiumicino din capitala italiană, iar în urma verificărilor făcute de poliţişti, s-a dovedit că nu a existat niciun pericol la bordul aeronavei în care erau 199 de pasageri.

Căpitanul aparatului Boeing i-a anunţat pe călători despre schimbarea rutei zborului cu trei ore înainte să aterizeze la New Delhi. În acele momente, avionul se afla deasupra Mării Caspice.

"Eu am simţit puţină panică şi mi-am spus: «Ok, ce se întâmplă aici?». Trebuie să fie vorba despre ceva destul de serios", a povestit Neeraj Chopra, potrivit CNN

Jonathan Bacon, un alt pasager, a spus că a început privească dispozitivul de urmărire a zborului, aflat pe spătarul scaunului din faţa lui, după ce anunţul căpitanului privind o "deviere din cauza unei probleme de securitate", conform sursei citate. 
Ulterior, bărbatul de 22 de ani din Ohio a observat virajul brusc al avionului.

"Poliția efectuează verificările prevăzute de protocolul aeroportuar", au menționat sursele, adăugând că aterizarea neprevăzută nu a afectat funcționarea aeroportului, a relatat Agerpres.

În timpul zborului către aeroportul Fiumicino, aeronava a fost însoțit de două avioane ale Forțelor aeriene italiene.

În cadrul interviului, Jonathan Bacon a mai spus că, în cea mai mare parte a zborului, nu a existat conexiune la Internet. Iar cu aproape două ore înainte de aterizare, ei au avut acces la primele informaţii ale situaţiei. 

"A fost, cu siguranță, cel mai lung zbor către Europa pe care l-am făcut vreodată", a declarat tânărul din Ohio, potrivit CNN.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close