Un avion american fără pilot s-a prăbuşit în nord-vestul Pakistanului

de Antena3.ro    |    25 Feb 2012   •   22:53
Un avion american fără pilot s-a prăbuşit în nord-vestul Pakistanului Foto: Intact Images

Din cauza unor probleme tehnice, un avion american fără pilot s-a prăbuşit sâmbătă în regiunea tribală din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera cu Afganistanul, a anunţat o sursă oficială, transmite AFP. Deşi au apărut voci care susţin că aparatul a fost doborât de insurgenţi, autorităţile au refuzat să comenteze.
   
Avionul fără pilot s-a prăbuşit în regiunea muntoasă Mishihel, la aproximativ 30 de kilometri vest de Miranshah, principalul oraş din regiunea Waziristan (nord), deseori ţinta unor lovituri împotriva talibanilor, au precizat oficiali militari.
   
"Un avion american fără pilot s-a prăbuşit, aparent din cauza unei probleme tehnice", a declarat pentru AFP un oficial militar, la Peshawar. Accidentul a fost confirmat de autorităţile din regiune.
   
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a recunoscut pentru prima dată luna trecută că ţara sa efectuează lovituri cu avioane fără pilot împotriva talibanilor şi combatanţilor Al-Qaida în Pakistan. Aceste lovituri americane sunt foarte criticate de către populaţie, care le consideră o încălcare a suveranităţii ţării şi care acuză Statele Unite şi aliaţii lor responsabili de violenţele care afectează Pakistanul.
   
Potrivit unui bilanţ AFP, aproape 200 de bombardamente americane au fost raportate în zonele tribale din Pakistan începând cu anul 2009.

x close