Antena 3 CNN Externe Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prăbușit în Etiopia. Nu există niciun supraviețuitor VIDEO

Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prăbușit în Etiopia. Nu există niciun supraviețuitor VIDEO

Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prăbușit în Etiopia. Nu există niciun supraviețuitor VIDEO
Sursa foto: Foto: Ethiopian Airlines/ Facebook
10 Mar 2019   •   12:49

Update: Nicio victimă din România

Autorităţile etiopiene nu au notificat, până în prezent, ambasada română din Etiopia cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele implicate în accidentul aviatic, iar la nivelul misiunii diplomatice nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară, anunţă Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă transmis duminică.

"Până în prezent, autorităţile etiopiene nu au notificat ambasada cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele implicate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară", se arată în comunicat.

"Da, este adevărat, soția mea, fiica mea și fiul meu au murit în urmă cu puțin timp într-un accident aviatic"

Ambasada României la Addis Abeba urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul aviatic produs duminică în apropierea aeroportului din capitala Etiopiei.

"Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime", se mai arată în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba: +251 116 622 675, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +251 935 350 059.

Update: Pasageri din peste 30 de ţări se aflau la bordul avionului Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines, care s-a prăbuşit duminică dimineaţă la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, a anunţat directorul general al companiei aeriene, Tewolde Gebre Mariam, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit directorului general al companiei, pilotul a comunicat controlorului de trafic că are ''dificultăţi'' şi a cerut să revină pe aeroportul Bole din Addis Abeba. I s-a dat permisiunea să se întoarcă, dar avionul s-a prăbuşit la 62 de kilometri sud-est de Addis Abeba.



Avionul decolase la ora locală 08:38 şi avea ca destinaţie Nairobi (Kenya). Niciunul dintre cei 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului nu au supravieţuit.

Printre pasageri se numără 32 de kenyeni, 18 canadieni, 9 etiopieni, 8 italieni, 8 chinezi, 8 americani, 7 britanici, 7 francezi, 6 egipteni, 5 olandezi, 4 indieni, 4 slovaci, câte trei austrieci, suedezi şi ruşi, câte doi marocani, spanioli, polonezi şi israelieni şi câte un pasager din Belgia, Indonezia, Somalia, Norvegia, Serbia, Togo, Mozambic, Rwanda, Sudan, Uganda şi Yemen. Naţionalităţile celorlalţi pasageri nu sunt deocamdată cunoscute, iar patru dintre ei au paşapoarte ONU şi încă nu este clar din ce ţări provin.

Potrivit datelor de pe website-ul de monitorizare a curselor aeriene Flightradar24, după decolare avionul a avut oscilaţii de viteză în urcare. Avionul implicat în accident fusese livrat companiei Ethiopian Airlines în noiembrie anul trecut şi avea numai 1.200 de ore de zbor.

UPDATE: Toți cei aflați la bordul avionului care s-a prăbușit pe drum spre Nairobi, Kenya, au murit, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

"Nu există supraviețuitori la bordul zborului, care a transportat pasageri din 33 de țări", a declarat compania de stat etiopiană Broadcasting Corporation, citând o sursă neidentificată la compania aeriană, potrivit independent.co.uk.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un avion Ethiopian Airlines despre care se crede că avea peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică, au anunţat compania aeriană şi biroul prim-ministrului etiopian, citate de DPA. 

Zborul ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Addis Ababa, a declarat compania aeriană într-un comunicat. 

Boeingul 737, despre care se presupune că avea la bord 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a decolat la 8.38 ora locală (5.38 GMT) de pe Aeroportul Internaţional Bole. Contactul cu aparatul a fost pierdut câteva minute mai târziu, potrivit comunicatului. 

Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare, dar informaţii despre victime nu sunt încă disponibile, a declarat compania aeriană. 

"Biroul prim-ministrului, în numele guvernului şi al poporului Etiopiei, doreşte să-şi exprime condoleanţele cele mai profunde 
familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi la bordul Boeingului 737 Ethiopian Airlines efectuând o cursă regulată către Nairobi, Kenya, în această dimineaţă", a declarat biroul premierului Abiy Ahmed într-o postare pe Twitter. 

Cauza prăbuşirii avionului era necunoscută duminică dimineaţă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: prabusire avion
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close