Antena 3 CNN Externe Un avion s-a prăbuşit peste spectatori în timpul unor demonstraţii aeriene. Trei oameni au murit

Un avion s-a prăbuşit peste spectatori în timpul unor demonstraţii aeriene. Trei oameni au murit

Un avion s-a prăbuşit peste spectatori în timpul unor demonstraţii aeriene. Trei oameni au murit
17 Sep 2011   •   11:20
Scene de coşmar la un miting aviatic în Statele Unite. Un avion s-a prăbuşit peste spectatori în timpul unor demonstraţii aeriene. Cel puţin trei oameni au murit şi aproape 60 au fost răniţi. Un aviator de 80 de ani care pilota un avion de vînătoare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a pierdut controlul aparatului.

Accidentul s-a petrecut în timpul unei curse de avioane de epocă, unul din momentele de vârf ale festivalului aviatic de la Reno, o manifestare tradiţională din statul Nevada. Avionul de tip Mustang s-a prăbuşit în imediata apropiere a uneia din tribune.

Spectatorii descriu scene înspăimântătoare: “peste tot zăceau răniţi, ca la locul exploziei unei bombe.” Prima victimă a fost, bineînţeles, chiar pilotul avionului, un veteran de 80 de ani. Se pare că, înaintea accidentului, el a trimis un semnal SOS şi a încercat, în ultimele clipe, să evite prăbuşirea în mijlocul publicului.

Echipele de salvare s-au mobilizat rapid şi s-au străduit să-i transporte cât mai repede pe răniţi la spitalele din regiune.
 


×
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close