Un bărbat a fost reţinut în Ungaria, fiind bănuit că plănuia asasinarea premierului ţării, Viktor Orban, a anunţat miercuri Biroul Naţional ungar de Investigaţii. Bărbatul a fost găsit cu ajutorul forţei antiteroriste TEK şi, după ce a fost reţinut, a făcut mărturisiri complete. Biroul a precizat că "a fost iniţiată arestarea suspectului", scrie Agerpres.
Bărbatul s-a înregistrat pe un site care rulează pe un server din străinătate pentru a găsi o persoană care ar fi dispusă să-l ucidă pe prim-ministrul Ungariei în schimbul unei recompense financiare, se arată în comunicatul procurorilor.
"Suspectul ar fi făcut o declaraţie publică pe site în iulie a.c., spunând că este dispus să plătească în forinţi ungari sau în orice altă monedă pentru a găsi pe cineva care, a formulat el, este «cel mai bun asasin plătit» şi dispus să-l ucidă pe prim-ministrul ungar", se mai adaugă în comunicat.