Antena 3 CNN Externe Un bărbat din Bucureşti cântăreşte peste 350 de kilograme (VIDEO)

Un bărbat din Bucureşti cântăreşte peste 350 de kilograme (VIDEO)

Un bărbat din Bucureşti cântăreşte peste 350 de kilograme (VIDEO)
Sursa foto: Obezitate
31 Ian 2010   •   14:10

La doar 47 de ani, un bărbat din Bucureşti cântăreşte peste 350 de kilograme. Bărbatul a ajuns la această greutate, demnă de Cartea Recordurilor, în numai cinci ani. Din cauza obezităţii însă, bărbatul nu se poate deplasa, nu mai poate munci, iar problemele de sănătate i se agravează de la o zi la alta.

Stelian Jurca, are doar 47 de ani şi n-a mai ieşit din casă de aproape doi ani. Cele peste 350 de kilograme l-au imobilizat la pat. În urmă cu cinci ani, a renunţat la serviciu din cauza problemelor de greutate. Era gardian la o firmă de pază din Capitală. Acum, tot ce-şi doreşte este să slăbească.

Diagnosticul bărbatului arată că obezitatea îi cauzează şi probleme multiple de sănătate. El suferă de boli cardiovasculare, diabet, arteroscleroză, probleme circulatorii. Greutatea însă îl împiedică să meargă la medic. În aceste condiţii, sâmbătă a fost necesar ca Ambulanţa Socială să se deplaseze la locuinţa sa, pentru a-i face o consultaţie.

Dacă n-ar respecta cu stricteţe tratamentul zilnic, viaţa lui ar atârna de un fir de aţă. Ca să poată beneficia de o intervenţie chirurgicală bărbatul trebuie mai întâi să slăbească, nu mai puţin de 150 de kilograme. Totul a pornit de la o dereglare hormonală, care nu a fost tratată la timp, la care s-a adăugat o alimentaţie necorespunzătoare şi lipsa mişcării fizice.



Observator

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close