Antena 3 CNN Externe Un elicopter s-a PRĂBUŞIT în centrul Londrei, aproape de MI6. Doi oameni au murit. Martori: "Am crezut că este un ATAC TERORIST"

Un elicopter s-a PRĂBUŞIT în centrul Londrei, aproape de MI6. Doi oameni au murit. Martori: "Am crezut că este un ATAC TERORIST"

Un elicopter s-a PRĂBUŞIT în centrul Londrei, aproape de MI6. Doi oameni au murit. Martori: "Am crezut că este un ATAC TERORIST"
de O.P.    |    16 Ian 2013   •   12:18

Un elicopter s-a prăbuşit miercuri în sudul Londrei, după ce s-a lovit de o macara, au anunţat posturile de televiziune britanice, difuzând fotografii cu un nor negru de fum care se ridica deasupra clădirilor de pe stradă. O parte din macara a căzut la sol, lângă locul prăbuşirii elicopterului. Două persoane au murit în accidentul de elicopter, a anunţat poliţia.

"Avem confirmarea decesului a două persoane la faţa locului. Nu avem alte detalii. Două persoane au fost transportate la un spital din sudul Londrei, aşteptăm detalii despre starea lor", a anunţat poliţia într-un comunicat. 




Serviciile de urgenţă au dat curs unor sesizări cu privire la prăbuşirea unui elicopter în sudul Londrei, iar Brigada de pompieri din Londra a anunţat că a primit multiple apeluri telefonice, după ce un elicopter a lovit o macara, în zona Vauxhall. Elicopterul "a picat direct spre sol", potrivit lui Paul Ferguson, un fost producător BBC.

De asemenea, martori au anunţat că au văzut o coloană de fum în zonă. Poliţia a anunţat că a primit primul apel telefonic la ora 8.00 GMT (10.00, ora României), iar Serviciul londonez de Ambulanţă a anunţat că se află la faţa locului. Surse din domeniul transporturilor din capitala britanică au confirmat, de asemena, că este vorba despre un incident.

Zona în care s-a prăbuşit elicopterul se află în apropierea clădirii MI6, serviciile de informaţii externe din Marea Britanie, şi a locului unde urmează să fie construită ambasada Statelor Unite.

"Toată lumea a crezut că este un atac terorist, era destul de devreme. A fost înfricoşător. Toată lumea încerca să iasă din clădire", a declarat un martor ocular, Matt Harverson, pentru Sky News.

Peste 60 de pompieri şi opt autospeciale se află la faţa locului, afirmă corespondentul BBC. Potrivit The Sun, la bordul elicopterului se afla o persoană, iar în incident ar fi fost avariate două maşini.




×
Subiecte în articol: elicopter prabusit
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close