Antena 3 CNN Externe Un fost premier al Rusiei a murit. Omagiile lui Putin

Un fost premier al Rusiei a murit. Omagiile lui Putin

Un fost premier al Rusiei a murit. Omagiile lui Putin
Sursa foto: foto: twitter
29 Iun 2015   •   23:11

Fostul premier rus Evgheni Primakov a murit vineri, la vârsta de 86 de ani, la Moscova, anunță Le Monde. Președintele Vladimir Putin, prin purtătorul său de cuvânt, a ținut să-i aducă un omagiu omului de stat, de știință și politicianului care a fost Primakov.

Cei doi împărtășeau același vis, al renașterii Rusiei, dar și o ostilitate comună față de Statele Unite. Putin și Primakov s-au văzut ultima dată acum o lună, și asta pentru că președintele Rusiei ar fi vrut să-i audă opinia în aceste vremuri complicate, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Născut la 29 octombrie 1929 la Kiev, Primakov a fost un apreciat om de stat, diplomat, academician al Academiei de Științe a Rusiei, un bun cunoscător al situației din Orientul Mijlociu. El a condus în anii '80 Institutul de Studii Orientale și Institutul de Economie și Relații Internaționale de la Moscova. În politica externă a fost inițiatorul 'multipolarității', notează newsru.com. În perioada în care a deținut funcția de premier, Primakov a marcat într-un mod foarte simbolic ruptura dintre Rusia și SUA, ordonând în martie 1999 piloților avionului ce îl transporta la Washington, pentru o vizită în SUA, să facă, deasupra Atlanticului, cale întoarsă spre Moscova, după ce i s-a comunicat că NATO a început bombardarea Iugoslaviei.

Ales deputat al Dumei în 1999, Primakov s-a aliat cu primarul Moscovei, Iuri Lujkov, pentru a forma o coaliție de opoziție de centru-stânga și a candida la prezidențiale, dar în cele din urmă el s-a retras, lăsând cale liberă lui Vladimir Putin.

În 2011, Primakov a abandonat toate funcțiile și s-a retras din viața publică. Cu toate acestea, la începutul anului 2015, el s-a pronunțat în privința situației din Rusia, în contextul crizei economice cu care se confruntă această țară. Evgheni Primakov sublinia la acea dată că principalele mijloace de ieșire a Rusiei din criză sunt, între altele, descentralizarea puterii, un real federalism, diversificarea rapidă a economiei. În același timp, Primakov cerea autorităților ruse să dezvolte relații cu toate țările, și din Vest, și din Est. El aprecia totodată că, în pofida sancțiunilor occidentale, nu trebuie să fie vorba de nicio izolare a Rusiei.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close