Antena 3 CNN Externe Un homosexual şi o cântăreaţă - printre candidaţii la preşedinţia Irlandei

Un homosexual şi o cântăreaţă - printre candidaţii la preşedinţia Irlandei

Un homosexual şi o cântăreaţă - printre candidaţii la preşedinţia Irlandei
Sursa foto: Foto: thehiberniatimes.com
de M.Z.    |    29 Sep 2011   •   09:22

Candidaturi controversate la preşedinţia Irlandei. Un militant pentru drepturile homosexualilor, o fostă câştigătoare a concursului Eurovision şi un fost oficial din Armata Republicană Irlandeză (IRA) se numără printre candidaţii la alegerile prezidenţiale irlandeze care vor avea loc pe 27 octombrie, potrivit AFP.

Candidatura senatorului irlandez David Norris, care şi-a recunoscut în mod public orientarea homosexuală, este o premieră pentru această ţară catolică şi conservatoare.

Printre candidaţii care doresc să preia ştafeta de la Mary McAleese, se mai află o fostă cântăreaţă, câştigătoare a ediţiei Eurovision din 1970, dar şi fosta deputată europeană Dana Rosemary Scallon.

Conform sondajelor realizate până acum, cele mai mari şanse de câştig le are senatorul irlandez David Norris, cu 21% din intenţiile de vot. Însă victoria nu îi este asigurată, din cauza sistemului de transferuri de voturi care se operează atunci când un candidat nu obţine majoritatea absolută. Pe locul doi în sondaj este laburistul Michael D. Higgins (18%), urmat de Martin McGuinness (16%), candidat al partidului naţionalist de stânga Sinn Fein, vicepremier nord-irlandez şi fost responsabil în IRA.

Între candidaţi mai figurează eurodeputatul Gay Mitchell (Fine Gail), omul de afaceri Sean Gallagher, dar şi Mary Davis, care a organizat "Jocurile Olimpice Speciale" (pentru persoanele cu deficienţe mentale) în Irlanda, în 2003.

×
Subiecte în articol: cantareata Presedintie Irlanda candidati
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close