Antena 3 CNN Externe Un înalt oficial Suedez a fost arestat. Acesta este suspectat de spionaj

Un înalt oficial Suedez a fost arestat. Acesta este suspectat de spionaj

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 22:34 13 Mai 2025 Modificat la 22:34 13 Mai 2025
barbat in catuse
Un diplomat suedez de rang înalt a fost arestat sub suspiciunea de spionaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Un diplomat suedez de rang înalt a fost arestat sub suspiciunea de spionaj, în timp ce Serviciul de Securitate al Suediei (Säpo) investighează o posibilă legătură cu demisia bruscă, de săptămâna trecută, a consilierului guvernamental pentru securitate națională, relatează presa locală, potrivit The Guardian.

Säpo a anunțat marți că a reținut o persoană, identificată de mass-media drept un diplomat de rang înalt care a activat în mai multe ambasade din lume, fiind suspectată de activități de spionaj. Potrivit postului public de radio SVT, autoritățile analizează dacă există o conexiune între acest caz și demisia lui Tobias Thyberg, fost ambasador în Ucraina, care a fost numit recent consilier pe securitate națională. Thyberg a fost însă forțat să demisioneze joi, la doar câteva ore după numire, după ce guvernului i-au fost transmise fotografii intime cu el provenite de pe o platormă de dating.

Parchetul a transmis că diplomatul reținut este suspectat de spionaj în aceeași perioadă în care Thyberg a părăsit funcția. Potrivit SVT, Thyberg nu este suspectat de vreo infracțiune. Acesta fusese numit temporar în locul lui Henrik Landerholm, fost consilier pe securitate națională, care demisionase în ianuarie după ce a pierdut documente clasificate.

Autoritățile suedeze și-au exprimat, în ultimii ani, tot mai multe îngrijorări în legătură cu acțiunile unor puteri străine, precum Rusia, China și Iran, care sunt acuzate de implicare în activități precum atacuri violente, război hibrid și spionaj economic.

Într-un raport din martie, Säpo avertiza că aceste puteri străine desfășoară operațiuni ce amenință securitatea națională, folosind tactici hibride pentru a destabiliza Suedia și Europa.

Ministrul Justiției, Gunnar Strömmer, a declarat marți pentru SVT că guvernul a fost informat despre operațiunea Säpo și că persoana arestată este suspectată "pe motive întemeiate" de spionaj – ceea ce, în legislația suedeză, reprezintă cel mai redus nivel de suspiciune oficială.

"Ancheta trebuie să-și urmeze cursul și nu vreau să mă pronunț anticipat", a spus Strömmer într-o declarație pentru SVT.

Anton Strand, avocatul desemnat să-l apere pe suspect, a refuzat să comenteze. Säpo a confirmat că persoana a fost arestată în urma unei operațiuni desfășurate în zona Stockholm, dar nu a oferit detalii suplimentare din cauza caracterului confidențial al investigației.

Purtătoarea de cuvânt a Säpo, Karin Lutz, a declarat că înțelege interesul public cu privire la posibilele legături dintre cele două incidente, dar a refuzat să facă declarații suplimentare-

"Am văzut știrile și înțeleg că ridică multe semne de întrebare, dar ceea ce putem spune în acest moment este că o persoană a fost arestată", a spus Lutz.

×
Etichete: Suedia spionaj diplomat
x close