Antena 3 CNN Externe Un militar ONU a fost ucis, iar alţi patru au fost răniţi, într-un atac în Mali

Un militar ONU a fost ucis, iar alţi patru au fost răniţi, într-un atac în Mali

Un militar ONU a fost ucis, iar alţi patru au fost răniţi, într-un atac în Mali
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
08 Aug 2016   •   00:12

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat duminică atacul din Mali soldat cu moartea unui militar din misiunea Naţiunilor Unite de menţinere a păcii (MINUSMA) şi rănirea altor patru.

"Căştile albastre" au fost atacate cu un dispozitiv exploziv improvizat, la sud de oraşul Aguelhok din regiunea Kidal din estul Mali. Incidentul de duminică a fost similar celui de vineri, de lângă oraşul Kidal, în urma căruia nu a fost ucis însă niciun militar ONU.

"Secretarul general subliniază că atacurile împotriva misiunilor ONU de menţinere a păcii pot constitui crime de război potrivit legislaţiei internaţionale şi cere aducerea autorilor atacului în faţa justiţiei", se arată într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt a lui Ban Ki-moon.

MINUSMA, misiunea ONU în Mali, a pierdut anul acesta 12 membri, ucişi într-o serie de atacuri. Mulţi militari sub egida Naţiunilor Unite au fost răniţi.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close