Antena 3 Externe Un nou atentat a avut loc. Cel puțin 14 persoane au murit, printre care și copii

Un nou atentat a avut loc. Cel puțin 14 persoane au murit, printre care și copii

23 Mai 2019   •   13:18
Un nou atentat a avut loc. Cel puțin 14 persoane au murit, printre care și copii

Cel puţin 14 civili, inclusiv şapte copii, au fost ucişi în raiduri aeriene care au avut loc în provinciile afgane Helmand (sud) şi Kunar (est), a indicat Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) într-un comunicat, fără să divulge cine a întreprins loviturile aeriene, relatează joi agenţia DPA. 

Potrivit comunicatului, numărul victimelor civile provocate de loviturile aeriene continuă să crească, în timp ce se fac apeluri către părţile în conflict ''să respecte obligaţiile internaţionale de a-i proteja pe civili''. 

Operaţiunile aeriene întreprinse între 1 ianuarie şi 31 martie, atât de forţele militare afgane, cât şi de cele internaţionale, s-au soldat cu moartea a 145 de persoane, reprezentând aproape 25% din numărul total al morţilor, a indicat UNAMA în raportul său trimestrial difuzat în aprilie. 

Femeile şi copiii reprezintă jumătate din numărul victimelor respective (145 de morţi şi 83 de răniţi), conform UNAMA. 

În aceeaşi perioadă a anului trecut, loviturile aeriene au provocat 67 de morţi şi 75 de răniţi. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close