Antena 3 CNN Externe Este cumplit! Un nou atentat zguduie lumea. Mai mulți oameni au murit

Este cumplit! Un nou atentat zguduie lumea. Mai mulți oameni au murit

Este cumplit! Un nou atentat zguduie lumea. Mai mulți oameni au murit
23 Iun 2017   •   13:27

Cel puţin 11 persoane au fost ucise şi 20 rănite, vineri, într-o explozie care a vizat un autovehicul al poliţiei în oraşul Quetta, capitala provinciei Balucistan din sud-vestul instabil al Pakistanului, la circa 100 km de graniţa cu Afganistan, au anunţat responsabili locali, citaţi de AFP. 

Printre cei ucişi se află patru poliţişti, alţi trei fiind în stare critică, a declarat Fareed Ahmed, medicul-şef al spitalului civil din Quetta. 

'Explozia a vizat un vehicul al poliţiei în faţa sediului Inspectorului general. O motocicletă a fost de asemenea distrusă', a declarat Mohammed Tariq, responsabil cu grad înalt în cadrul poliţiei. 

Potrivit lui Abdul Razzaq Cheema, director general al poliţiei din provincia Balucistan, citat de Reuters, se pare că atentatorul a detonat un vehicul încărcat cu explozivi. 

Pakistanul se confruntă de peste un deceniu cu grupări armate separatiste şi islamiste în Balucistan, cea mai întinsă provincie pakistaneză, situată la graniţele cu Iran şi cu Afganistan. 

Operaţiunile armatei, în care au murit sute de militari şi de insurgenţi, au diminuat violenţele în ultimii ani, dar atentate sângeroase continuă să aibă loc sporadic. 

Provincia este bogată în zăcăminte de gaze şi miniere, locuitorii săi, în număr de 7 milioane, acuzând că sunt marginalizaţi şi spoliaţi de resurse. 

Regiunea este una strategică, fiind capătul coridorului chino-pakistanez (CPEC), un ambiţios proiect de legături rutiere, energetice şi de telecomunicaţii, pentru care Beijingul a anunţat investiţii de peste 50 de miliarde de dolari. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: pakistan atentat Politie
Parteneri
A murit Alexandru Alexandrov, fondatorul gigantului Altex România
x close