Antena 3 CNN Externe Un pakistanez a fost condamnat la moarte pentru BLASFEMIE

Un pakistanez a fost condamnat la moarte pentru BLASFEMIE

Un pakistanez a fost condamnat la moarte pentru BLASFEMIE
15 Iul 2014   •   16:50

Un tribunal din Pakistan a condamnat la moarte un bărbat, găsit vinovat pentru că a încălcat controversata lege a blasfemiei, insultând islamul.

În aprilie 2008,  Zulfiqar Ali, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a fost arestat în Lahore, pentru că scria pe zidurile din oraş sloganuri blasfemice, relatează AFP.

Avocaţii acestuia au spus în instanţă că bietul om îşi pierduse minţile, dar judecătorul a ignorat pledoaria apărării şi a dat sentinţa capitală.
Pakistanul are legi stricte şi pedepseşte aspru orice insultă adresată profetului Mohammed. De cele mai multe ori, verdictul este unul singur, iar cel vinovat este condamnat la moarte.

Activiştii Drepturilor Omului susţin că aceste legi sunt folosite frecvent ca metodă de intimidare şi rezolvă total greşit anumite dispute personale.

Într-un raport al guvernului SUA se arată că numai anul acesta, din cauza blasfemiei, Pakistanul a condamnat la moarte 14 persoane, iar alte 19 îşi vor petrece tot restul zilelor în spatele gratiilor.

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close