Antena 3 CNN Externe Un poliţist a scăpat cu câteva zgârieturi, după ce a fost târât de maşina unui suspect de furt (VIDEO)

Un poliţist a scăpat cu câteva zgârieturi, după ce a fost târât de maşina unui suspect de furt (VIDEO)

Un poliţist a scăpat cu câteva zgârieturi, după ce a fost târât de maşina unui suspect de furt (VIDEO)
Sursa foto: Captura YouTube
14 Mai 2015   •   14:00

Un ofiţer de poliţie american a scăpat cu leziuni uşoare după ce un suspect de furt a demarat în trombă, agăţându-l pe poliţist de portiera maşinii şi târându-l pe caldarâm câţiva metri.

Ofiţerul fusese chemat să investigheze un caz de furt dintr-o benzinărie, dar cel acuzat de această faptă nu avea de gând să dea prea multe explicaţii.

"Poliţistul a rămas agăţat de maşină câţiva metri, iar atunci când a reuşit să se desprindă, şoferul era aproape să treacă peste el", spune un martor al incidentului, petrecut în Savannah, Georgia, la sfârşitul săptămânii trecute.

Suspectul, Brandon Adams, în vârstă de 23 de ani, stătea la volanul maşinii sale şi iniţial i-a spus poliţistului că trebuie să îşi sune fratele, după care va răspunde întrebărilor.

Poliţistul nu a ezitat şi i-a cerut tânărului de culoare să scoată cheia din contact şi să iasă din maşină.
În loc de asta, Adams a apăsat acceleraţia, iar ofiţerul a rămas agăţat de centura de siguranţă a scaunului.

 

Imaginile au fost înregistrate de camera de luat vederi amplasată pe uniforma poliţistului.
După ce a fost târât şi apoi s-a rostogolit de câteva ori pe asfalt, el a reuşit să ceară ajutor prin dispecerat.

Martorul ocular, care este proprietarul magazinului din benzinărie şi cel care a chemat poliţia, spune că a încercat să îl ajute pe poliţistul rănit.

Adams, este bănuit că ar fi furat mai multe produse din benzinărie, înainte de a încerca să plătească cu un cec fals. El este acum căutat de poliţişti, fiind acuzat de vătămare corporală gravă şi nerespectarea ordinelor date de un ofiţer.

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close