Antena 3 CNN Externe Un poliţist moscovit a împuşcat trei oameni la metrou (VIDEO)

Un poliţist moscovit a împuşcat trei oameni la metrou (VIDEO)

Un poliţist moscovit a împuşcat trei oameni la metrou (VIDEO)
20 Mar 2010   •   11:36

Trei persoane au fost rănite, într-o staţie de metrou din Moscova, după ce un colonel de poliţie în afara serviciului a deschis focul cu gloanţe de cauciuc. Incidentul i-a înspăimântat pe călători, care s-au gândit imediat la un act terorist. Ofiţerul spune că s-a aflat în legitimă apărare, dar procuratura a deschis o anchetă, deoarece incidentul nu este primul de acest gen.

Camerele de supraveghere nu au surprins disputa care a declanşat incidentul, petrecută într-un vagon al metroului. Poliţistul susţine că n-a făcut decât să certe un tânăr care nu dăduse locul unei femei în vârstă. La coborâre, tânărul furios l-a urmărit şi i-a pulverizat în faţă spray iritant, iar el a fost nevoit să riposteze.

Fireşte, cel învinuit are altă versiune. El spune că a fost lovit în faţă de ofiţerul care nu era chiar în starea sa normală.

Tânărul a fost uşor rănit la braţ, dar, din nefericire, poliţistul nu s-a mulţumit cu un singur foc de armă. Al doilea glonţ de cauciuc a lovit în piept o femeie, dar i-a făcut doar o vânătaie, deoarece s-a oprit în haina ei groasă. O altă martoră a avut mai puţin noroc.

Ministerul de Interne susţine că poliţistul a acţionat "în legitimă apărare", dar cazul este cercetat de procurori. În ultimele luni, forţele de ordine din Rusia au fost implicate în mai multe scandaluri, iar unii ofiţeri sunt acuzaţi chiar de crimă sau alte delicte grave.



Antena 3


×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close