Antena 3 CNN Externe Un presupus "terorist" a fost UCIS în Australia, după ce a înjunghiat doi poliţişti

Un presupus "terorist" a fost UCIS în Australia, după ce a înjunghiat doi poliţişti

Un presupus "terorist" a fost UCIS în Australia, după ce a înjunghiat doi poliţişti
Sursa foto: Foto: stripes.com
24 Sep 2014   •   12:01

Poliţia australiană a doborât un presupus "terorist" care tocmai înjunghiase doi poliţişti într-un comisariat, la o zi după apelul grupării extremiste Stat Islamic (SI) de a ucide cetăţeni australieni, au anunţat miercuri surse oficiale, citate de AFP.

Suspectul, în vârstă de 18 ani şi cunoscut de serviciile de informaţii, a fost ucis marţi seara într-un comisariat de la periferia oraşului Melbourne, unde fusese convocat pentru un interogatoriu "de rutină" de agenţii unităţii antiteroriste.
   
La sosire, el le-a strâns mâna a doi anchetatori după care a scos un cuţit şi i-a înjughiat pe cei doi bărbaţi de mai multe ori. Un poliţist a tras un foc de armă, care l-a atins mortal pe suspect, a explicat poliţia.
   
"Persoana respectivă era un presupus terorist aflat sub supraveghere, care interesa justiţia şi agenţiile de informaţii", a declarat miercuri ministrul australian al Justiţiei, Michael Keenan. "Acest incident s-a produs în cadrul unei anchete a poliţiei şi pare că poliţistul a deschis focul pentru a se apăra", a adăugat el.
   
Cei doi poliţişti au fost spitalizaţi şi sunt în stare stabilă.
   
Suspectul ar fi avut legături cu gruparea extremistă Al-Furqan, o organizaţie vizată în 2012 de raiduri ale poliţiei, potrivit Australian Broadcasting Corporation. Familia sa ar fi originară din Afganistan.
   
Potrivit presei australiene, bărbatul l-a ameninţat pe premierul australian Tony Abbott şi a fost văzut agitând un drapel al grupării SI. Dacă poliţia din statul Victoria a confirmat că bărbatul avea un drapel, ea nu a putut preciza pentru moment cui aparţine acesta.
   
Anchetatorii îl urmăreau pe tânăr "de mai multe luni", a declarat şeful poliţiei din Victoria Ken Lay, precizând că paşaportul îi fusese anulat. "Avea în minte un singur lucru, să le facă celor două persoane cât mai mult rău posibil".
   
SI le-a cerut luni musulmanilor să ucidă "în orice fel" cetăţenii din ţările care aparţin coaliţiei internaţionale înfiinţate pentru lupta împotriva grupării în Irak şi Siria. Australia este menţionată alături de Statele Unite, Canada şi Franţa.
   
Ministrul Afacerilor Externe Julie Bishop a subliniat că autorităţile consideră aceste ameninţări ca fiind reale.
   
Circa 60 de australieni luptă în rândul islamiştilor din Irak şi Siria, iar alţi 100 furnizează, din Australia, susţinere activă mişcărilor sunnite radicale, potrivit serviciilor de securitate ale ţării.

×
Subiecte în articol: Australia
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close