Antena 3 CNN Externe Un profesor a fost acuzat de violarea a 44 de minori

Un profesor a fost acuzat de violarea a 44 de minori

Un profesor a fost acuzat de violarea a 44 de minori
Sursa foto: Foto: finda.com.au
04 Oct 2010   •   10:16

Un profesor de la o şcoală catolică din Toowoomba, Australia, a fost acuzat de abuz sexual faţă de 44 de elevi ai şcolii primare din localitate, unde bărbatul lucra atât ca profesor, cât şi ca gardă de corp a copiilor, informează The Australian.

Gerard Vincent Byrnes, în vârstă de 61 de ani, şi-a recunoscut vina în cazul violării elevilor, după ce iniţial fusese acuzat de doar 13 infracţiuni de acest gen. Printre cele 44 de victime se numără şi 10 copii de 12 ani. Autorităţile au declarat că se aşteaptă la descoperirea unor noi cazuri în viitorul apropiat, întrucât bărbatul mai fusese angajat la alte 4 şcoli primare înainte.

"Nu se poate ştii cu exactitate, momentan, numărul victimelor care au căzut pradă acestui bărbat, întrucât cariera lui ca îngrijitor în cadrul şcolilor de copii se întinde pe o perioadă de 39 de ani." au declarat autorităţile australiene pentru sursa citată.

Părinţii copiilor abuzaţi de Byrnes au declarat că vor face tot posibilul ca bărbatul să primească pedeapsa maximă şi şi-au exprimat mulţumirea pentru faptul că în sfârşit biserica catolică ia atitudine cu privire la aceste incidente îngrozitoare.

"Asta urmăream de la început. Ca biserica să fie deschisă şi sinceră cu privire la trecutul acestui profesor. Există foarte multe mistere în legătură cu trecutul lui, iar biserica nu a reacţionat în nici un fel la plângerile primelor victime din localitate." a declarat mama unui copil abuzat.

Dosarul violatorului a fost amânat de către autorităţile australiene, pentru efectuarea unor teste psihologice, după ce avocatul acestuia l-a declarat bolnav psihic, acest lucru urmând a fi confirmat de analize.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: violator viol Australia
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close