Antena 3 CNN Externe Un român a murit într-un spital din Italia. Autorităţile au demarat o anchetă în acest caz

Un român a murit într-un spital din Italia. Autorităţile au demarat o anchetă în acest caz

Un român a murit într-un spital din Italia. Autorităţile au demarat o anchetă în acest caz
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    14 Mai 2012   •   22:49

Un român de 38 de ani a murit într-un spital din Italia, după 50 de zile de grevă a foamei. Virgil Cristian Pop era închis pentru furt şi intrase în greva foamei, din cauza condamnării pe care o considera nedreaptă.

Românul a ajuns în spitalul Vito Fazzi din oraşul Lecce, în urmă cu patru zile, unde a fost transferat de la penitenciarul din oraş. Doctorul Rima, medicul penitenciarului din Lecce, povesteşte, citat de "La Gazzetta del Mezzogiorno", că românul şi-a smuls acul din braţ şi refuza să se atingă de mâncare.

Pop cerea să vorbească cu un magistrat, solicitare care însă nu i-a fost îndeplintă. Conform ANSA, dosarul medical al românului a fost sechestrat de autorităţi.

Autorităţile italiene au demarat o amplă investigaţie în cazul deţinutului român care a murit pentru că se afla în greva foamei de 50 de zile. Românul Cristian Virgil Pop fusese condamnat pentru daune la adresa patrimoniului, dar susţinuse de la început că era nevinovat.

Procuratura din Lecce a iniţiat o anchetă în legătură cu cazul românului care a decedat din cauza grevei foamei, iar medicii legişti urmează să spună care a fost cauza exactă a decesului.

Un alt român, Claudiu Crulic, a decedat în ianuarie 2008, după ce a făcut greva foamei într-un penitenciar din Polonia.


×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close