Antena 3 CNN Externe Un tribunal din Rusia a condamnat un tânăr cu paralizie cerebrală la 12 ani de închisoare pentru că a trimis 33 de euro în Ucraina

Un tribunal din Rusia a condamnat un tânăr cu paralizie cerebrală la 12 ani de închisoare pentru că a trimis 33 de euro în Ucraina

B.N.
1 minut de citit Publicat la 14:24 05 Iun 2025 Modificat la 14:27 05 Iun 2025
protest Rusia
Septembrie 2022 - Poliția din Moscova reține doi tineri care participau la o demonstrație anti-război Foto: Profimedia

Tribunalul Regional din Volgograd, Rusia, l-a condamnat pe un tânăr care suferă de paralizie cerebrală la 12 ani de închisoare într-o colonie penală de maximă securitate, pentru trădare, după ce acesta a trimis în jur de 33 de euro (3,000 de ruble) în Ucraina, scrie publicația independentă rusească Mediazona.

Tânărul de 21 de ani a fost condamnat în baza articolului 275 din Codul Penal, care se referă la trădarea de țară.

Verdictul a fost pronunțat pe 29 mai, după un proces care a durat o lună, cazul fiind deschis la sfârșitul lunii aprilie, notează publicația locală/

În septembrie 2024, forțele de securitate au percheziționat locuința lui Andrei Gluhov, student în anul II la Colegiul Politehnic din Volgograd, confiscând echipamente informatice, potrivit declarației tatălui său, Eduard Gluhov. După interogatoriul FSB, Andrei a fost eliberat acasă, dar reținut o lună mai târziu, în octombrie.

"Fosta mea soție m-a sunat și mi-a spus: «Andrei a fost închis în izolare»", își amintește tatăl.

Andrei s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina după începutul invaziei și a intrat în contact, "fie printr-un joc, fie pe un site web", cu un bărbat care i s-a prezentat drept cetățean ucrainean. Această persoană a strâns semnături "pentru a accelera negocierile" dintre Rusia și Ucraina și i-a furnizat lui Gluhov un cont bancar ucrainean.

"Fiul meu spune că a transferat de două ori câte 1.500 de ruble – în total, doar trei mii de ruble", declară tatăl.

Potrivit lui Eduard Gluhov, fiul său "a cooperat activ" cu anchetatorii și și-a recunoscut vinovăția.

Andrei suferă de paralizie cerebrală încă din copilărie și își petrecea majoritatea timpului acasă, spune tatăl său.

"Brațul și piciorul drept nu funcționează bine, le trage în sus când merge", povestește Eduard Gluhov. "La întâlnirea din centrul de detenție, mi-a spus inițial că ‘totul este în regulă’, dar la final și-a cerut scuze și i-au curs lacrimile", a mai spus tatăl lui Andrei pentru Mediazona.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close