Antena 3 CNN Externe Una dintre cele 7 minuni ale lumii antice va fi reconstruită în Egipt

Una dintre cele 7 minuni ale lumii antice va fi reconstruită în Egipt

Una dintre cele 7 minuni ale lumii antice va fi reconstruită în Egipt
Sursa foto: Foto: wikipedia
08 Mai 2015   •   13:14

Turnul din Alexandria, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, va fi reconstruit în locul său original, se arată într-un comunicat al Consiliului Suprem Egiptean de Antichităţi (CSEA).

"Membrii Comitetului Permanent au aprobat un proiect mai vechi, semnat anterior de guvernatorul Alexandriei, prin care se dă undă verde reconstrucţiei farului", a declarat Secretarul General al CSEA, Mostafa Amin, citat de Youm7.

Farul din Alexandria, cunoscut ca şi Farul din Pharos, a fost primul de acest fel construit în lume şi pentru multe sute de ani a rămas cea mai înaltă structură ridicată de oameni. La acea vreme, farul avea o înalţime de 137 de metri.

A fost construit de Regatul Ptolemaic, în anul 280, î.Hr., după moartea lui Alexandru cel Mare.

În 956 e.n. un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 şi 1323 două mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a făcut o fortăreaţă pe locul farului folosind structurile şi pietrele rămase.

×
Parteneri
Ultimele informaţii despre starea lui Florin Piersic
x close