Autorităţile din Ungaria au anunţat că au destructurat cea mai mare reţea de producţie ilegală de ţigări din toate timpurile. Din conducerea grupării care a fraudat statul maghiar cu peste 200 de milioane de euro făceau parte şi cinci români, potrivit Antena 3 CNN.
Oficialii Gărzii financiare maghiare au anunțat că au realizat cea mai mare captură de ţigări ilegale din istoria ţării. Potrivit anchetatorilor, gruparea deținea fabrici ilegale în Ungaria, iar în urma unui singur raid, realizat la peste 40 de adrese, au fost descoperite produse din tutun în valoare de aproape 60 de milioane de euro.
Cinci bărbaţi cu dublă cetăţenie, moldovenească şi română, se aflau la conducerea grupării. Un oficial maghiar a precizat că infractorii operau o reţea care se întindea pe întreg teritoriul Europei.
"Cinci bărbaţi cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, dar şi un cetăţean maghiar sunt acuzaţi că au pus pe picioare mai multe fabrici clandestine în care, atenţie: se produceau ţigări contrafăcute. În urma unor descinderi în 41 de locaţii, poliţiştii au confiscat peste 150 de tone de tutun, dar şi peste un milion de pachete de ţigări contrafăcute. Prejudiciul adus statului ungar este uriaş, vorbim de peste 200 de milioane de euro, bani care reprezintă taxe şi accize neplătite.", a spus Alin Amouni, reporter Antena 3 CNN.
Ancheta este în plină desfăşurare, iar autorităţile din Ungaria colaborează cu parteneri internaţionali pentru a descoperi şi alte locaţii implicate în această reţea.
Directorul general adjunct al Direcţiei de Investigaţii Penale a NAV, Gábor Szűcs, a precizat în cadrul conferinţei de presă de marţi că urmărirea infractorilor a durat doar câteva luni, potrivit publicaţiei Hirado.
"Cea mai mare reţea de producţie ilegală de ţigări din toate timpurile a fost descoperită de agenţii Administraţiei Naţionale Fiscale şi Vamale (NAV) după o urmărire de câteva luni. În cadrul acţiunii au fost găsite produse din tutun ilegale în cantităţi de mai multe camioane, maşini şi materii prime necesare producţiei, în acelaşi timp fiind reţinuţi mai mulţi membri ai unei organizaţii criminale străine. Materiile prime şi produsele confiscate ar fi cauzat bugetului pierderi de accize şi TVA în valoare de 81 de miliarde de forinţi (201 milioane de euro). În cursul anului trecut au fost descoperite în total trei fabrici ilegale de ţigări", a declarat oficialul maghiar.