Antena 3 CNN Externe Ungaria cere Uniunii Europene mai mulţi bani pentru a putea face faţă crizei imigranţilor

Ungaria cere Uniunii Europene mai mulţi bani pentru a putea face faţă crizei imigranţilor

Ungaria cere Uniunii Europene mai mulţi bani pentru a putea face faţă crizei imigranţilor
Sursa foto: Foto: Agerpres/ Xinhua
de S.T.    |    25 Aug 2015   •   14:43

Ungaria încearcă să obțină mai multe fonduri de la Uniunea Europeană pentru a putea face față celei mai grave crize a refugiaților după Al Doilea Război Mondial, a declarat marți Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, potrivit Reuters.

Comisia Europeană a propus ca Ungaria să primească aproape 8 milioane de euro pentru a putea face față crizei imigranților, sumă considerată insuficientă de executivul ungar.

''Uniunea Europeană distribuie fondurile pentru protecția frontierei într-o manieră umilitoare. Vechile state membre au tăiat din banii pentru noii membri'', a afirmat Janos Lazar, într-un interviu publicat marți de cotidianul ungar Magyar Hirlap, citat de Agerpres.

Remarcile oficialului ungar survin la o zi după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a criticat guvernele statelor UE pentru faptul că ''arată cu degetul'' pentru a căuta vinovați în loc să adopte măsuri viabile pentru a contracara criza imigranților.

''Dacă nu luăm măsuri înțelepte, vom deveni o barcă de salvare care se scufundă sub greutatea celor care se agață de ea'', a adăugat Lazar, în ceea ce pare a fi o referire la sutele de imigranți care au murit în timp ce încercau să ajungă cu ambarcațiuni dinspre nordul Africii spre sudul Italiei.

Membră a spațiului Schengen de liberă circulație, Ungaria a primit deja de la începutul acestui an peste 100.000 de imigranți, mai mult decât dublul celor 43.000 primiți pe întreaga durată a anului trecut.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close