Antena 3 CNN Externe Ungaria dă asigurări că respectă libertăţile şi restul valorilor democratice

Ungaria dă asigurări că respectă libertăţile şi restul valorilor democratice

Ungaria dă asigurări că respectă libertăţile şi restul valorilor democratice
Sursa foto: Foto: operationworld.org
03 Oct 2014   •   18:55

Ungaria a făcut eforturi intense pentru libertate şi pentru înlocuirea dictaturii cu democraţia, afirmă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, reacţionând la declaraţiile subsecretarului de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, informează MTI.
   
"Popoarele din Europa Centrală au avut de suferit câteva decenii din cauza dictaturilor comuniste, au luptat pentru libertate şi pentru reunificarea Europei. Popoarele din Europa Centrală iubesc libertatea şi nu ar accepta ca cineva să le limiteze libertăţile", a declarat Judit Fulop, purtătorul de cuvânt al lui Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.
   
"Ungaria consideră că Statele Unite sunt un prieten, iar alianţa noastră este tare ca piatra", a adăugat oficialul ungar.
   
Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza vreo ţară. Într-un discurs rostit la Washington în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a amintit că în urmă cu 25 de ani, în Europa Centrală, "cetăţenii s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituţii puternice şi independente, o societate civilă şi o presă vibrantă".

"Au reformat economiile ţărilor lor, au stabilizat moneda, privatizând industriile ineficiente, au deschis piaţa muncii şi au permis accesul investitorilor străini. Pe scurt, au restaurat democraţia liberală în inima continentului. Şi le-au demonstrat scepticilor că se înşeală. Aderând în valuri succesive la NATO, ei au extins graniţele familiei noastre euro-atlantice", a explicat oficialul american.

Oficialul american a precizat că ţările din Europa Centrală trebuie să rămână vigilente. "Putem fi puternici doar protejând pluralismul politic, societatea civilă şi dreptul de contestare în interiorul graniţelor noastre, doar atunci când guvernele noastre sunt curate, transparente şi responsabile în faţa poporului în slujba căruia se află", a conchis oficialul american.

×
Subiecte în articol: Ungaria Victoria Nuland
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close