Antena 3 CNN Externe Ungaria, lider european al turismului dentar. Cât au câştigat cabinetele medicale într-un an

Ungaria, lider european al turismului dentar. Cât au câştigat cabinetele medicale într-un an

Ungaria, lider european al turismului dentar. Cât au câştigat cabinetele medicale într-un an
Sursa foto: Foto: health-beauty.bucharest-guide.ro
de M.Z.    |    22 Mar 2012   •   22:23

Aproximativ 70.000 de turişti occidentali au mers anul trecut în Ungaria pentru tratamente dentare, pentru care au plătit facturi totale de 70 miliarde de forinţi (240 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Cei mai mulţi dintre aceşti turişti provin din Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa, iar 90% dintre ei au beneficiat de implanturi dentare.

Sondajul întreprins arată că fiecare dintre ei a economisit circa 2.500 de euro apelând la serviciile de specialitate din Ungaria.

Aproape o treime dintre cele 1.400 de cabinete stomatologice din Ungaria au oferit astfel de servicii străinilor, cel puţin dublu faţă de anul anterior.

Această activitate, împreună cu serviciile aferente de cazare, masă şi altele, aduce anual la buget în jur de 15 miliarde de forinţi (51 milioane de euro), a precizat Laszlo Szucs, directorul Oficiului de turism medical (OTI).

În Ungaria, cabinetele medicale pot apela la subvenţii guvernamentale de un miliard de forinţi (3,3 milioane de euro) pentru promovarea turismului dentar.

Ungaria a devenit, în ultimii 10-15 ani, liderul pieţei de turism dentar din Europa, cu o cotă de aproape 40%.


×
Subiecte în articol: Ungaria
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close