Ungaria marchează, vineri, 70 de ani de la Revoluţia din 1956 împotriva dominaţiei sovietice, revoltă anticomunistă populară care a început cu proteste studenţeşti şi s-a încheiat cu înăbușirea brutală a mișcării de către Armata Roșie sovietică, cu mii de morţi şi aproximativ 200.000 de exilaţi, informează EFE, citată de Agerpres.
Printre numeroasele evenimente care au loc pentru a marca acest moment se numără ceremonia oficială de la Parlamentul din Budapesta, unde se aşteaptă ca preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să ţină un discurs. A fost anunţată şi vizita preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, între alţi invitaţi. Prim-ministrul Peter Magyar se va adresa naţiunii din Piaţa Kossuth din Budapesta.
Revoluţia din 1956
La 23 octombrie 1956, sute de mii de studenţi au ieşit pe străzile Budapestei pentru a cere reforme, libertatea presei, alegeri democratice şi, mai presus de toate, sfârşitul subordonării faţă de URSS, precum şi retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul ungar şi retragerea Ungariei din Pactul de la Varşovia.
Într-un marş prin oraş, fluturând steaguri ungare cu emblema comunistă decupată din centru, manifestanţii au dărâmat o statuie de opt metri a lui Iosif Stalin înainte de a ocupa sediul postului naţional de radio.
A fost începutul unei revoluţii: după ce protestele au escaladat în ciocniri cu forţele de securitate, segmente extinse ale societăţii s-au solidarizat cu studenţii din întreaga ţară.
Prim-ministrul de atunci, comunistul reformist Imre Nagy, a format un nou guvern şi a iniţiat un proces democratic în timp ce lupte sângeroase făceau ravagii pe străzi între revoluţionari, pe de o parte, şi poliţia comunistă şi soldaţii sovietici, de cealaltă parte.
Scopul principal al revoltei a fost eliberarea Ungariei de sub controlul Uniunii Sovietice, iar la 1 noiembrie, Nagy a declarat retragerea ţării din Pactul de la Varşovia, alianţa militară a Blocului Estic creată ca o contrapondere la NATO în timpul Războiului Rece.
Trei zile mai târziu, Armata Roşie a intrat în Ungaria cu 12 divizii şi peste 2.500 de tancuri pentru a înăbuşi revolta şi a instala un nou guvern loial Kremlinului.
Represiunea dură ordonată de noul om al Rusiei, Janos Kadar, a inclus aproximativ 400 de execuţii, printre care chiar Nagy în 1958, şi încarcerarea a aproximativ 20.000 de oameni.
Kadar a murit la câteva zile după ce Ungaria i-a reabilitat pe Nagy şi pe participanţii la revoluţie în timpul unei ceremonii solemne de reînhumare în Piaţa Eroilor, în faţa a sute de mii de oameni, eveniment ce a marcat unul dintre cele mai importante capitole ale tranziţiei politice.
În urma revoluţiei eşuate, Ungaria a cunoscut un exod de 200.000 de persoane care au căutat refugiu în Occident. Aceasta a fost prima criză majoră de acest tip gestionată de Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Impact până în zilele noastre
„Foarte puţine evenimente istorice pot fi considerate a fi fost reinterpretate de posteritate de atâtea ori precum revoluţia”, a remarcat, recent, istoricul ungar Krisztian Ungvary într-un eseu publicat pe site-ul Telex.hu.
Diversele interpretări provin din faptul că toate clasele şi grupurile sociale au fost implicate în revolta istorică, astfel încât astăzi toate partidele politice ungare se consideră „moştenitori ai anului '56” şi recurg la simbolismul revoluţiei, adaptându-l propriilor lor interese.
Reacționarul Viktor Orban, prim-ministru între 2010 şi 2026, a vorbit de caracterul său „patriotic” şi „suveran”. Asta deși mergea frecvent la Moscova și a fost până în ultima clipă cel mai important aliat al regimului rus din Europa.
În schimb, adversarii săi au recurs la sloganul „Ruşilor, plecaţi acasă!”, folosit de revoluţionarii din 1956, pentru a protesta împotriva alinierii cu Kremlinul adoptată de guvernul lui Orban după declanșarea invaziei rusești contra Ucrainei.
Înainte de a-l învinge pe Orban în alegerile parlamentare din aprilie, Peter Magyar a declarat că „mesajul din 1956 rămâne valabil: astăzi nu tancurile vor să stingă flacăra libertăţii, ci minciunile, intimidarea şi cinismul”.
Scriitorul francez şi laureat al Premiului Nobel pentru literatură Albert Camus (1913-1960) a fost la vremea sa unul dintre cei mai fervenţi apărători ai cauzei ungare, fapt reflectat în eseul său „Le sang des Hongrois” (Sângele Ungurilor), publicat în 1957, unde condamna aspru dictatura sovietică.
