"Comisia va fi mandatată să pregătească sancţiuni precise în sectoarele tehnologiilor-cheie şi militare", a declarat ministrul austriac pe marginea unei reuniuni a omologilor săi la Bruxelles. Această decizie a fost confirmată şi de o altă sursă europeană, neprecizată, potrivit AFP.
Potrivit unei alte surse, măsurile sectoriale avute în vedere, pe lângă sectoarele apărării şi al înaltelor tehnologii, ar putea viza accesul la pieţele financiare europene, bunurile cu dublă folosinţă-civilă şi militară-şi sectorul energetic, în special cel petrolier şi gazier, scrie Agerpres.
Pe de altă parte, nu era clar marţi după-amiază dacă aceste eventuale măsuri ar intra în câmpul sancţiunilor economice de anvergură aşa-numite de "fază a 3-a", a căror adoptare ar presupune o nouă reuniune a şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre, sau dacă ele ar urma să rămână în cadrul sancţiunilor precise mai limitate.
Ştiri video recomandate